Clătitele se numără printre cele mai îndrăgite deserturi, în special dacă ne referim la micul dejun. Simple, cu gem sau cu ciocolată, reprezintă o porție ideală de energie cu care să îți începi ziua. Iată câte calorii are o clătită.
Pentru a afla câte calorii are o clătită trebuie să vedem mai întâi care sunt ingredientele necesare pentru a obține 10 clătite.
Așadar, pentru a prepara aproximativ 10 clătite aveți nevoie de:
– 100 de grame de făina
– două ouă
– 300 de ml de lapte
– 20 de ml de ulei (o lingură)
– un vârf de sare
Câte calorii are o clătită simplă
Haideți să vedem acum câte calorii conține fiecare dintre aceste ingrediente. Sarea nu conține calorii, așa că rămân celelalte ingrediente:
– 100 de grame de făină albă de grâu conțin în jur de 345 de calorii
– două ouă au 144 de calorii, potrivit Departamentului de Agricultură al Statelor Unite
– 300 de ml de lapte semidegresat, cu 1,5% grăsime, au 132 de calorii
– iar o lingură de ulei are 180 de calorii
Adunând toate aceste calorii și împărțind apoi la 10, adică la numărul de clătite pe care îl putem obține din această compoziție, rezultă că o clătită simplă are 80 de calorii.
Câte calorii are o clătită cu gem
Bineînțeles, numărul de calorii dintr-o clătită poate să varieze în funcție de cât de groase sunt. Totodată, ingredientele pot varia în funcție de rețetă. Există posibilitatea de a pune și zahăr în compoziție pentru a obține clătite mai dulci. În acest caz, numărul de calorii va crește.
În plus, cum puțini dintre noi preferă clătitele simple, cu siguranță că vom pune pe ele gem sau ciocolată. Gemul de căpșuni, de caise, de măceșe, de prune, de vișine sau de cireșe are între 220 și 300 de calorii la suta de grame. Rezultă că două lingurițe, adică 15 grame, conțin 33-45 de calorii. Prin urmare, o clătită cu două lingurițe de gem are în jur de 113-125 de calorii.
Câte calorii are o clătită cu ciocolată
Ciocolata are mai multe calorii decât gemul (în jur de 500-540 de calorii la suta de grame), deci două lingurițe de ciocolată au 75-81 de calorii. Așadar, o clătită cu două lingurițe de ciocolată conține 155-161 de calorii.

Care sunt ingredientele dintr-o clătită
Dincolo de clătitele pe care le putem prepara la noi în bucătărie, putem să ne facem o idee despre câte calorii are o clătită și analizând produsele existente pe piață.
De pildă, clătitele bio de la Delhaize, 6 bucăți la 350 de grame, conțin 249 de calorii la 100 de grame. Rezultă că o clătită are 58 de grame și 144 de calorii.
Iată și restul valorilor nutriționale pentru 100 de grame de astfel de clătite:
– 9,4 grame de grăsimi, din care 4,5 grame de grăsimi saturate
– 35 de grame de glucide
– 2 grame de fibre
– 1 gram de sodiu
– 6,1 grame de proteine
Ingrediente: lapte, făină de grâu (gluten), zahăr din trestie de zahăr, ouă, margarină (uleiuri și grăsimi vegetale (palmier, floarea-soarelui), apă, emulsifiant: lecitină de floarea-soarelui, sare, acidifiant: acid citric), sare marină, agent de afânare: bicarbonat de sodiu.
Câte calorii au clătitele americane
Clătitele americane de la Creapan (6 bucăți, 300 de grame), conțin 365 de calorii la 100 de grame.
Restul ingredientelor la 100 de grame sunt următoarele:
– 21,9 grame de grăsimi, din care 9,8 grame de grăsimi saturate
– 36,5 grame de glucide
– 0,9 grame de fibre
– 1,32 grame de sodiu
– 5,2 grame de proteine

Ingrediente: făină de grâu (gluten), ulei vegetal (palmier), ouă, zahăr, apă, zer pudră (lapte), sare, agenți de afânare (E500, E341), emulsifiant (ulei de floarea-soarelui), corector de aciditate (acid citric), aromă.
Foto: RitaE / pixabay.com / LAWJR / pixabay.com / Daria-Yakovleva / pixabay.com
Dacă acest articol despre câte calorii are o clătită vi s-a părut util, s-ar putea să vă intereseze și alte articole despre nutriție:
Piept de pui la cuptor calorii
Supă cremă de ciuperci calorii
Câte calorii are un pahar de Cola
Calorii ceafă de porc la grătar
Câte calorii are un pahar de vin
Câte calorii are o înghețată la cornet
Câte calorii are ciorba de fasole
Câte calorii are o felie de pâine graham
Câte calorii are o felie de tort
Semințe floarea soarelui calorii
Câte calorii are o felie de cașcaval
Câte calorii au cartofii prăjiți
Câte calorii are un pahar de lapte
Câte calorii are o linguriță de zahăr
Câte calorii are o felie de cozonac
Câte calorii are un ou fiert tare
Câte calorii are o felie de pizza
Câte calorii are o felie de pâine
Diferența între zahăr alb și brun
Câte calorii are un porumb fiert
Câte calorii are un grapefruit
Câte calorii are brânza de capră
Câte calorii are un castravete
Piept de pui la grătar calorii
Câte calorii are o pungă de pufuleți
Câte calorii are o felie de pâine cu unt
Câte calorii are înghețata de ciocolată
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: