Câte calorii are un hamburger de la McDonald’s, de la Burger King, cu carne de vită sau pui

câte calorii are un hamburger
Foto: JohnnyWillz / pixabay.com

Despre hamburgeri se spune că sunt unele dintre cele mai grase și mai pline de calorii mâncăruri. De fapt, nu este chiar așa, iar numărul caloriilor depinde foarte mult de cât de mare este chifla și de cât de multe ingrediente încap în ea. Iată câte calorii are un hamburger.

Câte calorii are un hamburger de la McDonald’s

Produsele de la McDonald’s sunt adesea hulite deoarece sunt grase, pline de colesterol, și contribuie la răspândirea obezității în lume. Dar totul depinde de cât de mult mănânci. Cel puțin în ceea ce privește hamburgerii din lanțul fast-food, ei au chiar puține calorii comparativ cu alte tipuri de hamburgeri.

Potrivit informațiilor de pe site-ul producătorului, un hamburger tipic de la McDonald’s are 250 de calorii. Este adevărat că e destul de mic, iar iubitorii hamburgerilor vor spune că nu le ajunge nici pe-o măsea.

Un astfel de hamburger are următoarele ingrediente: chiflă, carne de vită, castraveți, ceapă tocată, ketchup, muștar, sare și piper.

Prin urmare, numărul de calorii este mic, însă și hamburgerul este mic. De asemenea, el nu conține brânză, iar în general burgerii conțin multă brânză, care la rândul ei este foarte grasă și bogată în calorii.

Câte calorii are un cheeseburger McDonald’s

Spre exemplu, un cheeseburger de la McDonald’s, care are aceleași dimensiuni precum un hamburger, are mai multe calorii. El conține 300 de calorii și are următoarele ingrediente: chiflă, sare, piper, carne de vită, castraveți, ceapă tocată, o felie de brânză, ketchup și muștar.

Un hamburger Big Mac de la același lanț fast-food are un număr mult mai mare de calorii: 550. Ingredientele sale sunt următoarele: chiflă cu semințe de susan, carne de vită, sos Big Mac, castraveți, salată, ceapă tocată și o felie de brânză.

Câte calorii are un hamburger de la Burger King

Dacă ne uităm la un alt lanț fast-food ce vinde burgeri vom observa același lucru: cu cât burgerul are mai multe ingrediente, sosuri și este mai mare, cu atât aportul caloric va fi mai substanțial.

De pildă, un hamburger simplu de la Burger King are 241 de calorii. Hamburgerul conține o chiflă cu semințe de susan, carne de vită, castraveți, ketchup, muștar.

Ceva mai multe calorii are un Bacon Double Cheeseburger: 404 calorii. Ingredientele sunt următoarele: chiflă cu semințe de susan, carne de vită, bacon, o felie de brânză, castraveți, ketchup, muștar.

Iar uriașul Triple Whopper with Cheese, care cântărește aproape jumătate de kilogram (480 de grame), are 1.299 de calorii și ingrediente precum: chiflă cu semințe de susan, 3 straturi de carne de vită, brânză, castraveți, ceapă, roșii, ketchup, maioneză, salată verde.

Câte calorii are un hamburger de vită

Pe piață, chiar și în România, există și burgeri mai mari, ce cântăresc 600, 700, sau chiar și 900 de grame, și care conțin și alte ingrediente, de la ouă ochi la unele exotice, cum ar fi brânza cu mucegai Gorgonzola, care nu se regăsește în mod normal printre ingredientele tipice pentru un burger. Dacă un ochi prăjit are doar 90 de calorii, brânza Gorgonzola poate fi foarte grasă, ajungând și la 300 de calorii la 100 de grame. Așadar, dacă într-un burger veți pune 50 de grame de Gorgonzola, îi veți adăuga dintr-un foc 150 de calorii.

Cu alte cuvinte, cerul e limita atunci când vine vorba de câte calorii are un hamburger. Poate avea numai 250 de calorii sau chiar și 1.300-1.500 de calorii.

În concluzie, dacă vă plac burgerii, dar vreți să nu vă îngrășați, puteți alege unul mic sau unul mediu, care conține un număr redus de calorii.

Câte calorii are un burger cu pui ori curcan

O altă opțiune este să înlocuiți carnea de vită cu cea de pui sau de curcan, care este mai slabă. Deși în mod tradițional burgerii sunt preparați din carne de vită, puteți să îi preparați chiar voi astfel încât să aibă un aport caloric redus.

Potrivit bazei de date a Departamentului de Agricultură din Statele Unite, un burger preparat cu carne de curcan sau de pui, cu chiflă albă, are 229 de calorii la 100 de grame.

Foto: JohnnyWillz / pixabay.com

Dacă acest articol despre câte calorii are un hamburger vi s-a părut util, v-ar putea interesa și:

Cotlet de porc calorii

Gorgonzola calorii

Carne de vită calorii

Calorii ciuperci la cuptor

Piept de pui la cuptor calorii

Supă cremă de ciuperci calorii

Crema de zahăr ars calorii

Calorii ciuperci la grătar

Câte calorii are un pahar de Cola

Calorii ceafă de porc la grătar

Câte calorii are un pahar de vin

Câte calorii are o înghețată la cornet

Câte calorii are ciorba de fasole

Câte calorii are o shaorma

Câte calorii are o felie de pâine graham

Câte calorii are o felie de tort

Câte calorii are un covrig

Câte calorii are o clătită

Câte calorii au căpșunele

Câte calorii are o linguriță de miere

Brânză topită calorii

Câte calorii are înghețata de ciocolată

Ficat de pui calorii

Parmezan calorii

Parizer calorii

Calorii mozzarella

Câte calorii are o gogoașă

Cartofi wedges calorii

Piure de cartofi calorii

Ciuperci champignon calorii

Mâncare de mazăre calorii

Calorii crenvurști pui

Calorii pască

Câte calorii are o nectarină

Calorii struguri albi

Câte calorii are o pară

Câte calorii are o prună

Salam de biscuiți calorii

Câte calorii are o felie de pâine cu unt

Câte calorii are o pungă de pufuleți

Brânza de burduf calorii

Plăcintă cu brânză calorii

Calorii șnițel pui

Cașcaval pane calorii

Salata de vinete calorii

Salata de boeuf calorii

Piept de pui la grătar calorii

Calorii pepene roșu

Câte calorii are o piersică

Câte calorii are un ardei

Câte calorii are peștele

Semințe de dovleac calorii

Cartofi natur calorii

Cartofi dulci calorii

Salată verde calorii

Orez fiert calorii

Ceapă verde calorii

Fulgi de ovăz calorii

Câte calorii are un morcov

Câte calorii are un castravete

Câte calorii au cireșele

Unt de arahide calorii

Cartofi la cuptor calorii

Ceafă de porc calorii

Piept de curcan calorii

Semințe floarea soarelui calorii

Pulpă de pui calorii

Piept de pui calorii

Ulei de măsline calorii

Câte calorii are o felie de cașcaval

Câte calorii are telemeaua

Câte calorii are mămăliga

Câte calorii are ciocolata

Câte calorii au cartofii prăjiți

 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: