Trump spune că noul coronavirus a fost făcut într-un laborator din Wuhan, China

Donald Trump (Facebook)
Donald Trump (Facebook)

Președintele SUA Donald Trump a declarat joi, 30 aprilie, că a văzut dovezi care leagă pandemia de coronavirus de un laborator din Wuhan, orașul din China unde a apărut inițial virusul, relatează AFP.

Agenția de presă notează că atacul președintelui vine în contextul în care Statele Unite au pierdut 30 de milioane de joburi în 6 săptămâni. Cu alte cuvinte, aproximativ 9% din populația SUA a cerut ajutor de șomaj în ultima lună și jumătate.

În ciuda afirmațiilor președintelui, experții și oamenii de știință consideră că virusul își are originea într-o piață din orașul Wuhan, unde se vindeau animale sălbatice pentru consum.

Întrebat de jurnaliști dacă a văzut dovezi care să indice faptul că Institutul de Virusologie din Wuhan este sursa epidemiei, Trump a replicat „Da, am văzut”.

Reporterii au insistat ca președintele să ofere detalii care să explice de ce este atât de încrezător de faptul că virusul a fost creat în laborator, însă Donald Trump a răspuns „Nu vă pot spune”.

Serviciile secrete din SUA au anunțat că investighează posibilitatea ca virusul să își aibă originea într-un accident de laborator din Wuhan, potrivit „The Wall Street Journal”.

Totuși, într-o comunicare publică, serviciile secrete au arătat că agențiile americane de inteligență susțin consensul științific cu privire la noul coronavirus, și anume acela că „virusul nu a fost creat de om sau modificat genetic”.

„Consumul de animale exotice în China e o bombă cu ceas”. Cercetătorii au avertizat de acum un deceniu

La nivel mondial s-au înregistrat până acum 3,3 milioane de cazuri de coronavirus, iar 234.000 de oameni au murit.

O treime dintre cazurile de coronavirus se înregistrează în Statele Unite. Aici, bilanțul acestora a ajuns la 1.095.000. SUA au și cel mai mare număr de decese provocate de noul coronavirus: aproape 64.000.

Pe locul doi la numărul de infecții se află Spania, cu 239.000 de cazuri, iar Italia are al doilea cel mai mare număr de decese din lume, după SUA (aproape 28.000).

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.