Cuibărită într-un defileu format de Olt între Munții Harghita și Bodoc, stațiunea Băile Tușnad a luat naștere pe locul unui vulcan aflat pe moarte. Izvoarele termale ce ies la suprafață, apele minerale, mofetele – niște emanații de gaze, în mare parte dioxid de carbon, au făcut din zonă locul perfect pentru o stațiune balneară.
Am ajuns aici în octombrie 2023, după ce cu un an în urmă am mers la Băile Herculane. Din păcate, așa cum se întâmplă și în cea mai veche stațiune din România, nici Băile Tușnad, numită în trecut „Mica Elveție” datorită vilelor în stil elvețian construite aici în secolele XIX-XX, nu a reușit să scape de ruină.
Ca în multe alte locuri cu istorie bogată din țară, și aici partea cea mai degradată, și care a decăzut cel mai mult, este fix inima stațiunii, unde începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea au fost ridicate vile elegante cu verande spațioase, balcoane largi și fațade impunătoare decorate cu grinzi din lemn încastrate în zidărie, tipice pentru arhitectura din spațiul german.
Cred că cel mai trist loc din stațiune este fostul ștrand mezotermal. Din clădire au mai rămas câteva ziduri. O ușă prinsă în cadrul ei de lemn, care a supraviețuit prin cine știe minune, se deschide fără nicio noimă către fostul bazin, un spațiu gol devenit un fel de groapă de gunoi comunală în care se aruncă de toate, de la materiale de construcție la scaune din plastic, PET-uri și saltele.
Ștrandul avea o istorie foarte lungă, primele lucrări pentru captarea izvorului și construirea băilor debutând în 1893.
Cunoscut și sub numele de Băile Ilona (Ileana), ștrandul mezotermal se afla între Strada Oltului și Aleea Sfânta Ana. Apa izvorului de aici (cu temperaturi de 22-23 de grade Celsius), era captată într-un bazin de acumulare, iar apoi dirijată spre ștrand.
Chiar lângă fosta piscină se află vila nr. 11. Acum este surpată, are geamurile sparte, tencuiala căzută și zidăria la vedere, însă probabil că la vremea ei era una dintre cele mai frumoase clădiri din stațiune.
Aflată într-un declin demografic accentuat (de la 1.641 de locuitori în 2011, stațiunea a ajuns la 1.372 la recensământul din 2021), Băile Tușnad este totodată și cel mai mic oraș din România.
Stațiunea există de pe la mijlocul secolului al XIX-lea, deci din perioada în care regiunea făcea parte din Imperiul Habsburgic. În anul 1845 a fost fondată o societate pe acțiuni pentru exploatarea apelor minerale din zonă, iar în scurt timp s-au construit primele vile.
De pe site-ul oficial al stațiunii (bailetusnad.ro) am aflat că în anul 1852 împăratul austriac Franz Joseph a venit în localitate, a admirat priveliștea de pe Piatra Șoimilor și a sugerat reamenajarea stațiunii, care fusese distrusă în timpul revoluției din 1848-1849.
A fost înființată o nouă societate pe acțiuni de către baronul Szentkereszty Zsigmond şi contele Mikes Benedek (în memoria sa, unul dintre cele mai cunoscute izvoare din stațiune a fost denumit Mikes).
Pe stânca Alvég (dealul Ludmilla) au început să fie construite mai multe vile în stil elveţian (Szentkereszty, Vajna, Demeter, Konopaczek, Tompa, Szőcs, Trei Husari), iar zona a fost denumită „Mica Elveţie”.
Numele „Băile Tușnad” a apărut din 1861. În 1866, contele Mikes a trimis apă din 8 izvoare la Zurich, unde a fost analizată de chimistul Dietrich Gustav. El a descoperit că apa din izvorul principal avea o concentrație de minerale similară cu cea din Borsec, ce era deja cunoscută la acea dată. Ulterior, apa din Tușnad a început să fie îmbuteliată.
În 1866 stațiunea a fost vizitată de circa 900 de turiști, dintre care în jur de 600 erau din străinătate.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, între 1882 și 1893, a fost creat și Lacul Ciucaș din centrul stațiunii, un lac artificial pentru amenajarea căruia s-a folosit apă din Olt.
În prezent, lacului i-ar prinde bine o curățare temeinică. Deși nu am văzut multe gunoaie aruncate în apă, lacul pare foarte murdar și îmbâcsit de alge și nămol. În plus, foișorul Piscul Cetății e părăsit: podul care îl lega de mal s-a năruit. De altfel, lacul a și secat parțial, iar partea sa de nord arată ca o baltă fără apă.
La începutul secolului al XX-lea existau 33 de vile și 700 de locuri de cazare. Veneau turiști din întreaga Europă, numărul lor depășind 2.000 pe an.
În 1948, regimul comunist a naționalizat vilele și restaurantele. Stațiunea a început să se dezvolte din nou în anii ’70, fiind un loc de agrement important pentru sindicatele din comerț. Vila Trei Husari a fost transformată în bibliotecă și cămin cultural, iar în anii ’70-’80 s-au construit hotelurile Ciucaș, Tușnad și Olt.
Sursele vremii spun că în 1987, de exemplu, au vizitat Băile Tușnad peste 60.000 de turiști (peste 300.000 de nopți de cazare / an).
Acum, oriunde te-ai plimba în Băile Tușnad, e greu să scapi de aerul dezolant al stațiunii. Am luat la pas Aleea Sfânta Ana de pe Dealul Ludmilla și peste tot mi s-a părut că „Mica Elveție” cu un ochi râde și cu unul plânge. Pentru fiecare vilă somptuoasă restaurată există cel puțin una hodorogită, cu geamuri sparte, garduri căzute, curți cotropite de vegetație și văruială coșcovită.
Însă ruina, sărăcia și uitarea sunt vizibile peste tot, nu doar în micul centru istoric. Textele de pe multe dintre indicatoarele cu informații despre trasee s-au șters, trotuarele sunt degradate și acoperite de ierburi, scările din parc s-au spart, iar unele dintre simpaticele chioșcuri de lemn de la șosea, unde se vindeau odată pâine și alte produse de patiserie, s-au închis.
Gara, primul lucru pe care îl vede un vizitator ce ajunge aici cu trenul, l-ar descuraja chiar și pe cel mai optimist turist.
Totuși, nu totul este o ruină, iar povestea Băilor Tușnad nu ar fi completă dacă am ignora lucrurile bune care s-au făcut aici.
Ștrandul în aer liber construit în anii ’20 pe malul Lacului Ciucaș, cunoscut în trecut sub numele de Baia Săracilor, a fost renovat recent.
Acum, aici funcționează Wellness Tușnad, un complex balneo deschis în 2013. Centrul modern are mai multe bazine, inclusiv o piscină afară și un bazin cu apă termală (34-36 de grade), jacuzzi, saună finlandeză, cabină cu aburi, cameră de sare, salon pentru masaj, bar și bufet. Un bilet de intrare valabil 3 ore costă 50 de lei pentru adulți, iar fiecare jumătate de oră suplimentară se taxează cu 8 lei. Lista completă de prețuri este aici.
Un alt punct forte al stațiunii este Hotelul O3zone, fostul Hotel Olt din perioada comunistă. A fost renovat în 2012, iar acum este hotel de 4 stele.
Hotelul arată foarte bine, de la camere la sala de mese, holuri și lifturi. Are și un mic bar și un spa cu piscină, jacuzzi, saună uscată și umedă. În plus, turiștii pot face aici masaj, băi sau terapii de relaxare.
Oferta este extraordinar de bogată în ceea ce privește tipurile de masaj disponibile. Eu am încercat masajul de relaxare clasic (30 de minute costă 90 de lei), dar există și masaj cu pietre calde (75 de minute, 175 de lei), masaj în profunzime pentru detensionare musculară și reducerea durerilor (50 de minute, 145 de lei), masaj pentru scalp și față (30 de minute, 60 de lei) sau masaj tonifiant sub o cascadă de apă (30 de minute, 100 de lei).
Dincolo de masaj, turiștii pot face exfolieri, împachetări corporale, ritualuri relaxante cu ciocolată, hidromasaj, băi în lapte și miere sau cu săruri aromate.
De la recepție se pot închiria biciclete (15 lei / ora, 35 de lei / 3 ore sau 50 de lei / zi) sau sănii (5 lei / ora sau 10 lei / 3 ore).
Un alt hotel renovat din stațiune este Ciucaș, un hotel de 3 stele ce are o piscină semi-olimpică, jacuzzi și o bază de tratament cu sală de gimnastică, bazin cu apă sărată, saună, băi galvanice și cameră cu sare. Se pot face și împachetări, băi carbogazoase, electroterapie sau masaj.
În Băile Tușnad sunt mai multe izvoare cu apă minerală. Cele mai cunoscute sunt izvoarele feruginoase și calde Apor și Mikes (14-15 grade Celsius) și Anna I și Anna II (20,1 grade Celsius).
Apa de la acestea două din urmă asigură apa minerală pentru centrul medical balnear de la Hotelul Tușnad (2 stele), unde se află un bazin cu apă minerală carbogazoasă încălzită (apa are o mineralizare ridicată și este de culoare maronie). Intrarea este 25 de lei / persoană / zi.
Apele izvoarelor sunt bogate în minerale precum sodiu, potasiu, calciu, magneziu, zinc sau fier.
În parcul aflat între hotel și baza de tratament se află și un bar cu o masă de ping-pong din lemn, roasă de timp, și mese atât de ruginite încât cu greu îți poți imagina că s-ar mai așeza cineva la ele.
Parcul de aventură din Băile Tușnad, amenajat chiar pe malul Lacului Ciucaș, s-a închis. Mi-ar fi plăcut foarte mult să îl încerc. Era perfect amplasat, chiar în mijlocul stațiunii, unde se putea ajunge ușor, pe jos. O tiroliană lungă îi purta pe turiști peste Lacul Ciucaș.
Am aflat că parcul de aventură s-a închis în primul an de pandemie, în august 2020. Mesajul de pe pagina de Facebook „Club Aventura Băile Tușnad” menționa că parcul se închide pentru o perioadă temporară. Însă de atunci au trecut mai bine de 3 ani și nu s-a redeschis.
Parcul a funcționat din vara anului 2013, iar timp de 7 ani a avut foarte mulți vizitatori – cel puțin așa reiese din fotografiile publicate pe Facebook, în special familii tinere și copii, reușind așadar să dea un suflu nou stațiunii populare în special în rândul vârstnicilor care vin aici la tratament.
Acum, butucii suspendați, plasele, scările și platformele atârnă trist în parcul care este cuprins, încet-încet, de buruieni.
Unul dintre cele mai cunoscute trasee pe care puteți să le faceți în zonă este cel care pornește din Băile Tușnad și ajunge la Piatra Șoimilor (858 de metri altitudine). Distanța de parcurs este de 3,5 kilometri, iar traseul durează în jur de 2 ore pe sens, diferența de nivel fiind de 202 metri. O listă cu toate traseele pe care le puteți încerca în zonă găsiți aici.
În Băile Tușnad este și o pârtie de schi dotată cu instalație de iluminat pentru schi nocturn, ski pass cu cartele magnetice, instalație cu tunuri de zăpadă artificială, un teleski monopost și un baby ski cu scaun mobil.
Din păcate, în ultimii ani pârtia nu a mai funcționat. Am întrebat la recepția hotelului și am înțeles că nu prea a nins, iar din acest motiv pârtia a rămas închisă. Nefolosită, în fața clădirii în care se aflau ski barul și centrul pentru închirierea schiurilor au crescut buruieni înalte de peste un metru.
Fiind atât de mică, puteți vizita stațiunea Băile Tușnad într-o zi-două, bifând toate punctele de interes.
Dar de aici puteți face foarte multe excursii în împrejurimi. Sunt mai multe firme care organizează drumeții ori diverse activități, așa că aveți de unde alege. De fapt, zona mi se pare un adevărat paradis pentru turiștii avizi de experiențe noi: organizatorii se laudă cu peste 30 de idei de activități recreative pe care le găsiți pe visittusnad.ro sau afișate la Centrul de Informare Turistică din stațiune.
De la plimbări cu șenilata ori cu căruța, tragere cu arme airsoft sau cu arcul, picnicuri tradiționale, excursii off-road cu „Crocodilul”, o mașină rusească vehicul istoric, călărie sau vizite la observatorul de urși, „meniul” cu activități este extrem de bogat și probabil că nici dacă ai sta o săptămână în Băile Tușnad nu ai avea timp să le încerci pe toate.
Iată câteva dintre excursiile și activitățile disponibile:
Eu am ales prima dintre excursii, cea cu trenulețul turistic până la Lacul Sfânta Ana. Drumul durează cam o oră pe sens, iar toată excursia în jur de 4,5-5 ore. Prețul este de 70 de lei de persoană, în care este inclus transportul, vizitarea Lacului Sfânta Ana și a rezervației Tinovul Mohoș (aceasta din urmă se face doar cu ghid, la 15 minute după fix, între orele 10:00 și 18:00).
Iar în ceea ce privește cel mai important meniu – cel pentru stomac – ar fi păcat să plecați din Băile Tușnad fără să încercați bunătățile de la Tiltott Csíki Söröző, un restaurant aflat chiar vizavi de Hotelul O3zone, mai ales supa gulaș cu carne de vită (23 de lei), gomboții cu prune (17 lei) sau dereieul cu brânză (un fel de plăcintă cu brânză dulce – 17 lei).
De la recepția hotelului O3zone puteți cumpăra și ciocolată produsă local, la fabrica de ciocolată artizanală Krausz din comuna Sântimbru. De asemenea, puteți și să vizitați atelierul de ciocolată, aflat la 19 kilometri de Băile Tușnad. Fabrica se poate vizita zilnic, între orele 10-19, cu rezervare prealabilă.
La plecare, după ce am cântărit tot ce am văzut în Băile Tușnad – și bune, și rele – mi-am dat seama că stațiunea reflectă, în mic, parcursul României din ultimii 35 de ani. Da, s-a mai făcut câte ceva, s-au mai cârpit niște lucruri, nu e totul negru, dar mult – prea mult – s-a pierdut. Sau pur și simplu nu s-a făcut din start.
Acum, întrebarea care nu-mi iese din minte este „Ce-ar fi fost dacă?”. Cum ar fi arătat Băile Tușnad dacă am fi salvat mai mult din trecut, dacă am fi reparat ce s-a stricat, dacă nu am fi lăsat jumătate din stațiune în paragină?
Poate că vom afla cândva în următorii 35 de ani. Sau poate că nu.
Citește și:
