Primăria comunei Siminicea din județul Suceava a fost amendată cu 50.000 de lei de Garda de Mediu deoarece autoritățile aruncau gunoaie pe câmpuri.
De asemenea, comisarii au confiscat autoutilitara folosită pentru a arunca gunoaiele și au făcut o sesizare penală.
„Urmare a unei postări a domnului Andrei Ionuț Neșculescu, președinte al Asociației Nes Designer Cultural Suceava, astăzi, 13.04.2023, Garda de Mediu Suceava s-a autosesizat, procedând la efectuarea unui control în zona reclamată.
În urma constatărilor efectuate, comuna Siminicea a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 50.000 lei pentru eliminarea neconformă de deșeuri în locul numit „Puțul sec”, totodată fiind aplicată sancțiunea contravențională complementară de confiscare a vehiculului (de tip autoutilitară) folosit pentru descărcarea și eliminarea deșeurilor în spații neautorizate.
De asemenea, întrucât s-a constatat și incendierea unor cantități semnificative de deșeuri (fapta constituind infracțiune conform prevederilor O.U.G. nr. 92/2021), se va înainta sesizare organelor de cercetare penală în acest sens”, a transmis Garda de Mediu Suceava.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: