Oltchim faliment. După ani de agonie, compania de stat a intrat în faliment

oltchim faliment
Foto: Captură YouTube / VTVRomania

Oltchim faliment. Tribunalul Vâlcea a hotărât ca societatea Oltchim S.A. să intre în faliment, anunță Bursa de Valori București într-un comunicat de presă.

Potrivit BVB, instanța a admis cererea formulată de consorţiul de administratori judiciari ROMINSOLV S.P.R.L. şi BDO Business Restructuring S.P.R.L. și a dispus începerea procedurii generale a falimentului debitoarei Oltchim S.A.

Provizoriu, lichidator judiciar a fost desemnat consorţiul ROMINSOLV S.P.R.L. şi BDO Business Restructuring S.P.R.L., care va avea o retribuţie lunară de 1.000 lei.

Instanța a mai decis dizolvarea companiei de stat și ridicarea dreptului de administrare al Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Oltchim faliment – De la Dan Diaconescu la insolvență, apoi la faliment

Fondată în anul 1966, Oltchim Râmnicu Vâlcea a fost una din cele mai mari companii de produse chimice din România. În anul 2009 avea 3.800 de angajați.

După fiascoul din anul 2012, când patronul OTV Dan Diaconescu a câștigat licitația pentru pachetul majoritar de acțiuni de la Oltchim, dar a pierdut contractul după doar o săptămână pentru că nu a semnat documentele oficiale la timp și nu a dovedit că are banii necesari, Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolvență în 2013.

Până în anul 2015 numărul angajaților a scăzut la 2.200.

Oltchim Râmnicu Vâlcea a fost „salvată” parțial în anul 2018, când compania Chimcomplex Borzeşti a omului de afaceri Ştefan Vuza a cumpărat 60% din Oltchim. Din cei 1.800 de angajați care mai erau atunci la Oltchim, 1.200 au fost preluați de Chimcomplex. 400 au fost concediați, iar 200 au rămas atunci la compania de stat Oltchim, care acum a fost declarată falimentară.

V-ar putea interesa și articolele:

Joburi la Dedeman. Vânzătorii ajung și la venituri de 5.000 de lei în mână pe lună

Programul Rabla 2019 a început. Cât este prima de casare

Mașinile vechi, inclusiv Euro 5, interzise în mai multe orașe din Europa