Noi restricții pentru populație. Ce nu mai avem voie să facem

rezultate evaluare națională 2016 harta romaniei
Sursa: infotravelromania.ro

Sâmbătă, 14 martie, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a adoptat o hotărâre pentru instituirea unor măsuri pentru evitarea răspândirii COVID-19 (coronavirus).

Hotărârea a fost luată în contextul în care România a depășit astăzi pragul de 101 cazuri de coronavirus și a intrat astfel în Scenariul 3.

Prin hotărârea CNSSU au fost aprobate recomandările ”Grupului de analiză”. Prin urmare:

Au fost restricționate activitățile culturale, științifice, artistice, religioase, sportive și de divertisment, care presupun participarea a peste 50 de persoane, realizate în spații închise, inclusiv cele realizate în săli de tratament balnear, săli de fitness, saloane de SPA-uri, de cosmetică, săli de jocuri de noroc și cazinouri. Până acum erau interzise doar adunările de peste 100 de persoane din spații închise.

– Membrii Guvernului și oficialii de rang înalt din instituțiile aparținând sistemului național de securitate și apărare, pot ieși din izolare, cu păstrarea distanței de minimum 5 metri față de alte persoane care nu se află în izolare și cu obligativitatea portului măștii de protecție, exclusiv pentru exercitarea obligațiilor expres prevăzute de Constituție și strict pe durata exercitării acestor obligații.

– A fost instituită măsura de izolare preventivă a personalului esențial pentru asigurarea funcționării Centralei Nuclear-Electrice CNE Cernavodă, în concordanță cu prevederile Planului de continuitate a activităților de bază în cazul unei epidemii/pandemii.

Grupul de Analiză a emis și recomandări față de următoarele 5 situații întâlnite sau care pot apărea în urma evoluției situației generate de infectarea cu virusul COVID-19 (coronavirus):

1. Postașii în relație cu persoane aflate în autoizolare
2. Echipe de intervenție (apă, canal, gaze, electricitate, internet/cablu/telefonie fixa) în relație cu persoane aflate în autoizolare
3. Șoferi de tir din zone roșii și gablene

1. Postașii în relație cu persoane aflate în autoizolare

Persoane aflate în autoizolare:

– Persoane sănătoase sosite din zonele galbene declarate afectate, persoane despre care se presupune că au avut un contact cu un caz confirmat necunoscut
– Persoane sănătoase care au fost depistate în cursul anchetei epidemiologice și despre care se știe că au avut contact apropiat cu un caz confirmat cunoscut

Recomandări pentru personalul Poștei Române desemnat prin procedură proprie să facă parte din echipele de distribuire mecanizată:

Persoanele aflate în izolare (autoizolare) la domiciliu, la momentul distribuirii, sunt persoane asimptomatice, cu un potențial scăzut de pericol de transmitere a bolii (și cu un potential redus de generare de aerosoli infectanți, mai ales dacă au și o masca de protecție):

▪ Solicitarea către persoana autoizolată să poarte mască de protecție;
▪ Păstrarea, pe cât posibil, a unei distanţe mai mari de 2 m faţă de persoana izolată care urmează să-şi primească drepturile de protecţie socială;
▪ Persoana izolată va semna orice document cu instrument de scris propriu;
▪ Salariaţii vor purta un echipament minim de protecţie constând în mască de protecție şi vor fi dotați cu un dezinfectant pentru mâini (în special pe bază de clor sau alcool), pe care îl vor folosi înainte și după fiecare contact cu o persoana aflată în autoizolare.
▪ Mijloacele de transport folosite în aceste cazuri vor fi dotate cu recipiente cu dezinfectant pentru suprafeţe; dezinfecția în vehiculul de transport se va face cel puțin de două ori în timpul unei ture de lucru cel puțin prin ștergerea suprafețelor de posibil contact cu mâinile personalului.

2. Echipe de intervenție (apă, canal, gaze, electricitate, internet/cablu/telefonie fixa) în relatie cu persoane aflate în autoizolare

Recomandări pentru membrii echipei de intervenție:

▪ Înainte de intrarea în locuință să solicite persoanei autoizolate să poarte mască de protecție;
▪ În timpul efectuării lucrărilor necesare să solicite persoanei autoizolate să stea în altă cameră sau la o distanță mai mare de 2 metri;
▪ Membrii echipelor de intervenție vor purta un echipament minimum de protecţie constând în: măşti, ochelari de protecţie, mănuşi.
▪ Membrii echipelor de interventie vor fi dotați cu dezinfectant pentru mâini (în special pe bază de clor sau alcool), pe care îl vor folosi înainte și după finalizarea intervenției, precum și după orice manevră care prezintă un risc de contaminare mai ales dacă această manevră a fost efecutuată fără mănuși (atingerea unor suprafețe posibil contaminate de către persoanele autoizolate).

3. Șoferi de tir din zone roșii și galbene

Șoferii mijloacelor de transport rutier cu masă de peste 3,5 tone, precum și șoferii care fac aprovizionarea fermelor sau obiectivelor din industria alimentară, sunt exceptați de la impunerea regulilor de autoizolare/carantină în funcție de zonele din care sosesc (galbenă/roșie), la momentul intrării în țară.

Cu toate acestea, la momentul intrării în țară, personalul medical chestionează toți șoferii pentru a afla dacă aceștia prezintă simptome. În cazul în care prezintă simptome, este anunțat serviciul 112 în vederea transportului la spital în vederea evaluării și testării. În cazul în care nu manifestă simptome, personalul din frontieră consiliază șoferul asupra comportamentului de urmat în cazul apariției oricărui simptom; șoferului i se va recomanda să evite, pe cât posibil, contactul cu familia sau alte persoane.

În cazul în care șoferul este contact apropiat cu un caz confirmat, el nu va fi exceptat de la regulile de autoizolare.

1 român a murit în Italia

Până sâmbătă, 14 martie (ora 18.30), pe teritoriul României, au fost confirmate 109 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cei 109 cetățeni care au contractat virusul, 9 sunt declarați vindecați și au fost sau urmează să fie externați.

Sâmbătă a fost înregistrat și un prim deces în rândul cetățenilor români. Este vorba de o femeie în vârstă de 80 de ani care a murit în Lombardia, Italia.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.