Minune la Poșta Română: Se va putea plăti cu cardul la ghișeu

poșta română angajări poșta română locuri de muncă
Poșta Română. Foto: Poșta Română

Cea mai învechită instituție a României, Poșta Română, se pregătește să intre, cel puțin dintr-un punct de vedere, în era modernă.

Potrivit profit.ro, Poșta Română va introduce posibilitatea plății prin card bancar. Acest serviciu va fi oferit, până la sfârșitul anului, în 1.000 de oficii poștale din toată țara.

Poșta Română va colabora cu UniCredit Bank în acest demers, care va permite, în sfârșit, clienților să plătească folosind cardul. Până acum, ghișeele acceptau doar numerar.

Astfel, în prima fază, vor fi montate POS-uri în 500 de oficii poștale din orașele mari, urmând ca restul să fie instalate în termen de 60 de zile de la semnarea contractului. Licitația pentru cele 1.000 de aparate a fost lansată în urmă cu aproape o jumătate de an.

Poșta Română schimbă și imprimantele

Încă o schimbare importantă la Poșta Română, cel mai mare, dar și cel mai învechit jucător de pe piața firmelor de curierat din țară, este achiziționarea unor imprimante noi.

În acest domeniu, Poșta Română folosea aparatură din secolul trecut. Poșta Română va achiziționa 2.000 de imprimante laser monocolor. Licitația este în derulare, iar compania pune la bătaie 1,6 milioane de lei fără TVA pentru acest contract.

Poșta Română, care este controlată de Ministerul Comunicațiilor, are peste 23.000 salariați și o rețea teritorială de aproximativ 5.600 de oficii.