Ștefania Matache și Vlad Ursuleanu, de la Casa Jurnalistului, au fost dați afară cu Poliția Locală de la o conferință de presă a Coaliției pentru Familie, care a avut loc în Centrul Cultural din Buzău, în baza unui parteneriat cu Arhiepiscopia.
La sfârșitul lunii septembrie a mai fost o conferință, chiar de presă, de la care au fost dați afară, tot de cei doi lideri ai Coaliției pentru Familie, jurnaliști de la Vice România și Mediafax.
„Am participat la o sesiune de ură cu Coaliția pentru Familie. În doar jumătate de oră au reușit să încalce două articole din Constituție, să urle la noi, să ne amenințe cu procese și să instige o sală de oameni să ne hărțuiască.
Totul pentru că am vrut să participăm, în tăcere, la o conferință publică, într-o instituție publică, pe o temă de interes public. Conferința “România la Răscruce” s-a desfășurat în Centrul Cultural din Buzău, în baza unui parteneriat cu Arhiepiscopia.
Primăria Buzăului ne-a confirmat că “fiind o instituție de interes public, accesul tuturor persoanelor este liber”. Paznicul a refuzat să ne dea afară, pentru că „nu a făcut nimic rău”. Mihai Gheorghiu, președintele Coaliției, l-a acuzat și pe el că-i plătit.
Până la urmă au chemat Poliția. Doi agenți ne-au scos afară, iar apoi și-au cerut scuze, că nu au nici ei ce să facă. În sală au rămas persoane care dictează acum agenda publică, discutând despre direcția în care trebuie să miște țara. Nu știm care-i aceea, pentru că am fost dați afară.
Au încălcat dreptul publicului de a fi informat și libertatea noastră de exprimare. Cei doi reprezentanți ai Coaliției ne asigură că demersurile lor nu încalcă drepturile nimănui, dar se pare că nu mai tolerează nici prezența celor care nu-i laudă în prealabil.
Avem voie să facem jurnalism, dar să stăm la noi acasă”, scriu cei doi jurnaliști pe pagina de Facebook a platformei Casa Jurnalistului.
Filmul evenimentelor, făcut de Casa Jurnalistului, îl puteți vedea – AICI.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: