AcasăSocialSănătateDoctoriță de gardă filmată când se juca pe telefon, deși avea pacienți....

Doctoriță de gardă filmată când se juca pe telefon, deși avea pacienți. Surprinsă, s-a enervat: „Te trimit în altă parte!”

-

O doctoriță de la Spitalul de Urgenţă „Dimitrie Castroian” din Huşi a fost filmată de un pacient în timp ce se juca pe telefonul mobil, deși era de gardă și avea 2 pacienți care așteptau să fie preluați.

Bărbatul care a filmat-o avea două răni la degete, iar în imagini se vede că cealaltă femeie care aștepta pe hol se simțea foarte rău, fiind sprijinită de un alt bărbat care îi ținea mâna la cap.

Din înregistrare rezultă că pacienta aștepta de oră, iar bărbatul cu rănile la degete de jumătate de oră. Potrivit filmării, în tot acest timp doctorița de gardă nu a venit să îi preia, să îi întrebe ce au pățit, cum se simt sau să îi înregistreze.

Mai grav este că bărbatul a surprins-o în timp ce se juca pe telefon în birou. Când i-a atras atenția, medicul s-a enervat, l-a acuzat pe pacient că este „obraznic” și l-a amenințat că îl trimite în altă parte.

Se pare că la un moment dat doctorița a comentat ceva și despre culoarea pielii pacientului, deoarece pe înregistrare se aude când pronunță cuvântul „culoare”, după care bărbatul răspunde „și noi suntem salariați asigurați.”

Iată întreaga discuție:

Pacient: Păi cât s-aștept doamnă? Mi-a sărit buricul la deget! Spuneți ceva! Care mă preia? Păi stăm așa?

Medic: Așteptați, și eu când mă duc aștept. Sunt medic, da? Și aștept.

Jucați jocuri pe telefon.

Așteptați, că nimeni nu este… nu…

Păi tot aștept de-o juma’ de oră.

Poţi să aştepţi şi trei ore! Eu am plecat la 7 şi am intrat la 4 dimineaţa la consultaţie.

Nu mă interesează lucrurile astea.

Să te intereseze.

De ce să mă intereseze? Sunteți aicia ca să puteți să luați pacienții în primire.

La rând!

Păi doamna asta de-aici de-o oră e! Și nimeni nu dă nicio importanță!

Eu n-am văzut-o pe doamna!

Păi dacă stați acolo, jucați pe jocuri!

Pacienta: Am venit la ușă…

Doamnă, păi dacă dumneavoastră jucați pe jocuri cum să știți cine-i în sală.

Ascultă, dacă ești și obraznic te trimit și în altă parte! Eu am vorbit pentru ea, da?

Da’ nu sunt obraznic!

Eu am vorbit pentru ea, da? Îi luăm pe fiecare la rând, da?

Doamna doctor, acuma ați ieșit ca să vorbiți pentru ea, da? Măcar știți cine-i persoana? Spuneți cine-i persoana!

Persoana … chiar asta nu știu cine e…

Păi atunci? Cum vorbiți pentru ea dacă nu …

Da’ nu pentru dânsa am vorbit.

Da’ pentru cine?

Eu am alte persoane pentru care vorbesc… care s-a intoxicat, care poa’ să moară. Da’ tu poți să mori?

Doamnă, ce fac cu degetele astea?

Imediat o să-l chemăm pe domnul doctor și-o să te vadă.

Păi când doamna doctor, că stau de-o oră aici.

Până acuma era juma’ de oră, acum e o oră.

Dacă suntem doi pacienți, cât durează?

Aici, medicul comentează ceva despre „culoarea” pacientului.

Păi dacă spuneți de culoare… Și noi suntem salariați asigurați.

Am impresia că mă confunzi.

Pentru ce plătim doamna doctor?

Plătește pentru ce vrei tu!

Dacă sunt la urgențe de ce nu mă ia nimeni în primire? Să mă întrebe măcar cum mă cheamă? De ce doamna doctor, de ce plătim noi …?

Te rog frumos termină! Vrei să chem poliția?

Da chemați poliția. Am aicia că jucați jocuri.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce partide ar domina scena politică din România dacă ar vota...

0
Datele celui mai recent barometru realizat de INSCOP Research, care surprinde intențiile de vot ale mai multor generații de români, conturează o imagine surprinzătoare...

Ce este, de fapt, blocul reabilitat în care George Simion susținea...

0
George Simion, președintele AUR, s-a pozat ieri alături de realizatoarea Anca Alexandrescu, ce candidează la primăria generală din partea AUR, între două blocuri din...

Orașele din România care au anunțat că renunță la jocurile de...

0
Autoritățile din mai multe mari orașe din România au anunțat că nu vor organiza jocuri de artificii în noaptea de Revelion din acest an...