DNA verifică achizițiile făcute de Poliția Locală București. În vizor, 30 de Dacii Duster

poliția DNA achiziții
FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews

DNA verifică achizițiile publice făcute de Poliția Locală București, rezultă dintr-un document publicat luni, 12 martie, de consilierul local PNL Ciprian Ciucu pe rețeaua de socializare Facebook.

În vizor sunt 30 de mașini Dacia Duster, o mașină de topit zăpada și un lot de pantofi.

„Având în vedere cercetările care se efectuează în dosarul cu numărul de mai sus, vă solicităm să ne puneți la dispoziție, în copie conformă cu originalul, toate documentele pe care le dețineți în legătură cu procedura achiziției de către unitatea dumneavoastră, în cursul anului 2017, a unui lot de încălțăminte (pantofi), a unui număr de 30 de autoturisme Dacia Duster și a unei mașini de topit zăpada”, se arată în solicitarea adresată de către DNA Poliției Locale a Muncipiului București, care se află în subordinea Primăriei Generale.

De asemenea, DNA verifică și modul în care s-a desfășurat, în 2017, examenul de ocupare a funcției de director executiv din cadrul Direcției de Siguranță și Ordine Publică.

Consilierul PNL Ciprian Ciucu a acuzat autoritățile de angajarea ilegală a unor persoane: „Poliția Locală a Mun. București este condusă de un om de casă al lui Florentin Pandele, Ștefan Văsîi, adus de la Poliția locală a Mun. Voluntari. A fost transferat în Primărie la Corpul de Control al Primarului după care la Poliție și a dat și el un “examen”. (…) În legătură cu examenul despre care se interesează DNA, e ca la proști. Proști rău! Unul dintre concurenți, Toma Nistor, apropiat de Văsîi, a scris corect subiectele din plicul celălalt, cel care nu a fost desfacut! Concurentul care a pierdut a făcut contestație, examenul nu s-a mai concretizat, dar Nistor e în poliție, numit temporar”.

dna achiziții poliția locală bucurești
Sursa: Ciprian Ciucu / Facebook

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, i-a acuzat pe cei din PNL și din USR că se ocupă de plângeri și sesizări în loc să aibă grijă de bucureșteni.

„Foarte interesant este că eu am aflat azi-dimineață de la o postare a unui consilier general PNL, pentru că cu asta se ocupă de fapt opoziția în Consiliul General, USR și PNL. Și USR, și PNL, se opun tuturor proiectelor benefice pentru București, în schimb se ocupă cu delațiuni, cu plângeri, cu sesizări”, a spus Firea.

Gabriela Firea a spus că nu este pentru prima dată când DNA cere PMB documente despre diferite contracte încheiate atât de actuala administrație, cât și de cele din trecut, chiar și în urmă cu 9-10 ani.

„Deci nu a venit acum, că a anunțat domnul Ciucu de la PNL că a venit în sfârșit DNA-ul la Primăria Capitalei. Noi răspundem cel puțin de două ori pe săptămână. Chiar săptămâna trecută a venit o adresă de la DNA Ploiești în care ni se solicitau detalii și toate documentele în copii conforme cu originalul pentru o achiziție de acum 4-5 ani de niște materiale sportive. Eu le-am spus tuturor colegilor să respecte 100% legislația în vigoare, să răspundă prompt tuturor acestor solicitări. Eu nu am ce să ascund și nu acopăr pe nimeni”, a mai spus Firea.

Cine este Antonia, primul funcționar public virtual din România

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.