România devine piață emergentă. Ce înseamnă acest lucru?

FOTO: geralt/Pixabay.com
FOTO: geralt/Pixabay.com

După o lungă perioadă ca ”piață de frontieră”, piața de capital din România a fost promovată azi la statutul de ”piață emergentă”.

Decizia îi aparține agenției de evaluare financiară FTSE Russell.

Bursa de Valori București va marca evenimentul cu o ceremonie oficială de deschidere a ședinței de tranzacționare, la care vor participa premierul Ludovic Orban, dar și ministrul Finanțelor, Florin Câțu, cât și alți reprezentanți de vază ai băncilor și autorităților de reglementare.

Specialiștii spun că momentul este unul foarte important pentru piața de capital, putând fi comparat cu cel al aderării României în UE.

”Fonduri mult mai mari decât cele de până acum şi care gestionează sute de miliarde de euro vor putea să investească în România în următorii ani pentru că până acum aceşti administratori de fonduri erau restricţionaţi, prin prospect, să investească în pieţele de frontieră”, a explicat președintele Consiliului de Administrație al BVB, Lucian Anghel.

Furnizorul global de indici FTSE Russell a promovat România la statutul de ”piață emergentă”, după ce țara noastră s-a aflat timp de trei ani pe lista de monitorizare.

„În urma revizuirii anuale FTSE Equity Country Classification din septembrie 2019, Romania va fi reclasificată de la statutul de Piaţă de Frontieră la statutul de Piaţă Emergentă Secundară începând cu septembrie 2020. Cu toate acestea, companiile româneşti vor fi incluse în seria de indici FTSE Global Equity Index Series (GEIS) dacă minimum două companii îndeplinesc criteriile de eligibilitate FTSE Global All Cap pe baza datelor de tranzacţionare de la 30 iunie 2020”, a comunicat BVB.

Cele două companii care vor fi inculse în indicii de ”piață emergentă” ai FTSE Russel sunt Banca Transilvania (TLV) și SN Nuclearelectrica (SNN).