Revine toamna. Vor fi temperaturi maxime de până la 12 grade Celsius

FOTO: Waldrebell /Pixabay.com
FOTO: Waldrebell /Pixabay.com

După câteva zile mai friguroase, cu temperaturi normale pentru această perioadă, vremea urmează să se încălzească din nou. Potrivit reprezentanților Administrației Naționale de Meteorologie, urmează o perioadă cu zile în care se vor înregistra maxime de până la 12 grade Celsius.

Săptămâna viitoare va intra în România un val de aer cald care se va resimție peste toate zonele țării. Vor fi maxime cuprinse între 10 și 12 grade Celsius mai ales în vest, zonele de câmpie și de deal.

În schimb, în zona montană joasă, la altitudini cuprinse între 1.200 și 1.800 de metri vor exista și zile cu precipitații sub formă de ninsoare, dar și zile cu precipitații sub formă de ploaie sau lapoviță.

În ceea ce privește perioada Crăciunului, temperaturile vor fi ușor mai ridicate în unele zone din țară și apropiate de cele normale în alte zone. Regimul precipitațiilor va fi mai stabil, fără excese.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.