Produsele care s-au scumpit cel mai mult în ultima lună

FOTO: PhotoMIX-Company/Pixabay.com
FOTO: PhotoMIX-Company/Pixabay.com

Institutul Național de Statistică anunță că rata anuală a inflației a crescut la 15,3% în luna august. În iulie a fost de 14,96%.

Preţurile de consum în luna august 2022 comparativ cu luna iulie 2022 au crescut cu 0,6%. Rata inflaţiei de la începutul anului (august 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 11,6%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2021 – august 2022) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2020 – august 2021) este 11,0%.

Noua prognoză a Băncii Naționale arată o inflație de 15,1% pentru finalul celui de-al treilea trimestru din acest an și de 13,9% pentru finalul anului.

Estimarea pentru primul trimestru din 2023 este de 11,6%, pentru cel de-al doilea de 13,8%, pentru cel de-al treilea de 8,9%, iar pentru finalul anului 2023 de 7,5%.

Gazele s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în condiţiile în care tarifele au fost mai mari cu 70,64% în luna august a acestui an faţă de august 2021, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.

În topul mărfurilor nealimentare care au consemnat cele mai mari creşteri de preţ s-au aflat şi combustibilii, cu un avans al preţurilor de 31,48% în august 2022 faţă de august 2021, şi energia termică – plus 22,98%.

Alimentele care s-au scumpit cel mai mult în intervalul de referinţă au fost cartofii, cu creşteri de preţ de 54,34%, uleiul comestibil – 49,68% şi făina – 34,28%.

În sectorul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit transportul aerian – 33,91%, apă, canal salubritate – 21% şi transportul CFR – 20,92%. Serviciile de telefonie s-au ieftinit cu 0,94%, aceasta fiind şi sigura ieftinire în luna august din acest an faţă de august 2021.

De la lună la lună, în august cele mai importante creşteri ale preţurilor au fost consemnate la transportul aerian – 23,89%, zahăr cu 9,90%, untul cu 6,81% şi laptele de vacă – 5,56%.

Luna trecută au fost şi produse alimentare care s-au ieftinit: fructele proaspete cel mai mult, cu 1,32%, alte legume şi conserve de legume, cu 1,18% şi mălaiul, cu 0,02%. De asemenea, datele INS arată că tarifele la combustibili au fost mai mici cu 2,28%, la servicii de telefonie cu 0,9%, la transportul rutier cu 0,15% şi la abonamentele de televiziune cu 0,06%.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.