Percheziții la manelistul Dani Mocanu. Se caută un leu

Mai multe percheziții au loc marți dimineață într-un dosar penal deschis pentru rele tratamente aplicate animalelor. Printre cei vizați se află și manelistul Dani Mocanu, care a filmat un videoclip în care apare un leu care pare a fi rănit.

Perchezițiile au loc acasă la cântăreț, la studioul în care a filmat clipul și la un apropiat al lui Mocanu. Atunci când a fost întrebat unde e leul, cântărețul ar fi refuzat să coopereze cu polițiștii. Oamenii legii s-au sesizat din oficiu.

„În cauză a fost întocmit dosar penal, conform Legii 205 din 2004, privind protecţia animalelor, în care se desfăşoară cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. Verificările efectuate de poliţişti până în prezent au ca scop stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele s-au petrecut, respectiv identificarea și audierea tuturor persoanelor implicate, precum și verificarea asigurării condițiilor de asistență medicală, îngrijire și adăpost pentru animalul din filmare”, a anunțat Poliția Argeș, potrivit G4Media.ro.

Într-o postare pe Facebook, Dani Mocanu le transmite oamenilor „care conduc România” că ar trebui să se ocupe de alte „probleme cu adevărat grave în țara noastră” și spune că leul nu are probleme.

„Vă asigur că legul trăiește mai bine decât voi toți și are tot ceea ce și-ar putea dori un animal și este perfect sănătos din toate punctele de vedere”, a scrie Dani Mocanu, pe pagina sa de Facebook.

Clipul în care apare leul, „Stop România”, a făcut 5,4 milioane de vizionări pe Youtube. Însă nu e nici pe departe cel mai vizionat clip al său. Are clipuri cu peste 20 de milioane de vizionări, iar unul dintre ele a ajuns la 42 de milioane.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.