Ministrul Finanțelor nu plănuiește restructurarea aparatului bugetar. Majorarea pensiilor, amânată?

FOTO: Gov.ro
FOTO: Gov.ro

Florin Câțu, ministrul Finanțelor Publice, a anunțat că nu are în plan restructurarea aparatului bugetar sau reducerea salariilor în domeniul public, în contextul în care aproape tot sistemul economic privat este paralizat din cauza restricțiilor impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

Într-o conferință de presă susținută aseară, Câțu a declarat: ”Ne vom uita dacă în cheltuielile pe care le avem anul acesta există cheltuieli neesențiale la care putem să renunțăm și să reducem din presiunea asupra bugetului. În același timp, ne uităm și la capitolele importante din bugetul de cheltuieli, unde putem să amânăm o parte din ele pentru anul viitor. Eu sper ca analiza să fie făcută până la rectificarea bugetară, sau imediat după ea”.

Câțu a negat existența unui proiect de restructurare a aparatului bugetar, precizând că ”nu există în lucru la Ministerul Finanțelor așa ceva”.

”Nu ne uităm la așa ceva. În ceea ce privește aparatul bugetar știți foarte bine că Guvernul a început cu 16 ministere, în loc de 27. Fiecare minister și-a făcut o reorganizare. Am terminat reorganizarea ANAF, urmează și reorganizarea Ministerului de Finanțe, digitalizarea. Și asta e o restructurare a aparatului public”, a adăugat liberalul Câțu.

”La cheltuielile de personal nu ne uităm în acest moment”, a mai spus ministrul Finanțelor Publice, adăugând: ”Ne uităm la reevaluarea cheltuielilor pentru întregul an 2020, unde sunt multe cheltuieli cu impact major unde putem face economii.”

Câțu a precizat că majorarea pensiilor programată în septembrie s-ar putea amâna.

”În acest moment vedem deja impactul crizei. Venituri mai mici, cheltuieli deja crescute, iar la rectificarea bugetară o să avem o creștere semnificativă a cheltuielilor. Vom aloca în plus un miliard de lei doar pentru concedii medicale, iar peste șapte milioane de lei pentru șomajul tehnic și alte ajutoare sociale”, a mai explicat ministrul.