Medicul Musta, în conflict de interese. Firma sa a încheiat un contract cu spitalul unde e șef de secție

Medicul Virgil Musta
Medicul Virgil Musta

Cunoscutul medic infecționist Virgil Filaret Musta de la Timișoara este acuzat de conflict de interese de Agenția Națională de Integritate.

ANI a transmis un comunicat de presă în care arată că Musta, care este șef al Secției Boli Infecțioase II în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara se află în conflict de interese administrativ.

ANI îl acuză pe Musta că, în timpul pandemiei de coronavirus, firma sa a încheiat un contract de prestări servicii cu spitalul unde medicul este șef de secție.

„La data de 20 iulie 2020, societatea comercială în cadrul căreia persoana evaluată și fratele acesteia dețin calitatea de asociat și funcția de medic primar, iar soția persoanei evaluate deține funcția de medic specialist, a încheiat un contract de prestări servicii medicale și actele adiționale aferente, cu spitalul în cadrul căruia MUSTA VIRGIL FILARET exercită funcția de șef secție, încălcând astfel prevederile art. 178, alin. (2) din Legea nr. 95/2006, coroborate cu prevederile art. 185, alin. (15) din același act normativ”, se arată în comunicatul de presă al ANI.

Potrivit legii menționate mai sus, constituie conflict de interese:

a) deținerea de către manager persoană fizică, manager persoană juridică ori reprezentant al persoanei juridice de părți sociale, acțiuni sau interese la societăți ori organizații nonguvernamentale care stabilesc relații cu caracter patrimonial cu spitalul la care persoana în cauză exercită funcția de manager. Dispoziția de mai sus se aplică și în cazurile în care astfel de părți sociale, acțiuni sau interese sunt deținute de către soțul/soția, rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai persoanei în cauză;

b) deținerea de către soțul/soția, rudele managerului ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai acestuia a funcției de membru în comitetul director, șef de secție, laborator sau serviciu medical sau a unei alte funcții de conducere, inclusiv de natură administrativă, în cadrul spitalului la care persoana în cauză exercită funcția de manager;

c) alte situații decât cele prevăzute la lit. a) și b) în care managerul sau soțul/soția, rudele ori afinii managerului până la gradul al IV-lea inclusiv au un interes de natură patrimonială care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a funcției de manager.

În noiembrie 2022, medicul Musta a fost trimis în judecată de DNA, în stare de libertate, pentru instigare la abuz în serviciu și obținerea de foloase necuvenite.

Concret, procurorii îl acuză că în perioada 21 iulie – 09 noiembrie 2020 a determinat 3 asistente medicale de la spital să presteze servicii medicale în beneficiul societății la care el era asociat, în timp ce acestea se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu la unitatea publică (Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara).

Folosindu-se de influența pe care o avea în calitatea sa de medic șef de secție, spun procurorii, Musta le-a determinat pe cele trei asistente să preleveze probe biologice în vederea depistării infecției cu virusul SARS CoV-2, să încaseze contravaloarea testelor RT-PCR și să elibereze bonuri fiscale în beneficiul societății comerciale private la care acesta era asociat (utilizând o casă de marcat mobilă).

Deși zilnic, în intervalul orar 07:00-10:00, au prestat servicii medicale pentru firma lui Musta, cele trei asistente au încasat integral drepturile salariale plătite de spital, se mai arată în comunicatul de presă al DNA.

„Prin activitatea descrisă s-ar fi generat un prejudiciu de 12.173 de lei în dauna Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr.Victor Babeș Timișoara. Pe de altă parte, societatea privată, la care asociat este inculpatul Musta Virgil Filaret, ar fi obținut foloase necuvenite în valoare totală de 172.508 de lei”, spun procurorii.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.