Antrenorul Jurgen Klopp a anunțat că își va da demisia de la Liverpool la finalul acestui sezon. Germanul a făcut anunțul printr-un videoclip postat pe rețelele de socializare.
Klopp a ajuns la Liverpool în 2015 și a cucerit cele mai importante trofee cu această formație: Premier League (2019/20), Liga Campionilor (2018/19), SuperCupa Europei (2019), Cupa Mondială a Cluburilor (2019), Cupa Angliei (2021/22), Cupa Ligii Angliei (2021/22) și SuperCupa Angliei (2022).
„Pot să înțeleg că este un șoc pentru mulți oameni în acest moment, când auzi asta pentru prima dată, dar evident că pot să explic – sau cel puțin să încerc să explic.
Iubesc absolut totul despre acest club, iubesc totul despre oraș, iubesc totul despre suporterii noștri, iubesc echipa, iubesc personalul. Iubesc totul.
Dar faptul că totuși iau această decizie vă arată că sunt convins că este cea pe care trebuie să o iau.
Sunt, cum să spun, în criză de energie. Nu am nicio problemă acum, evident, știam deja de mai mult timp că va trebui să anunț asta la un moment dat, dar sunt absolut bine acum. Știu că nu pot să fac treaba asta din nou și din nou și din nou și din nou.
După anii pe care i-am avut împreună și după tot timpul pe care l-am petrecut împreună și după toate lucrurile prin care am trecut împreună, respectul pentru voi a crescut, dragostea pentru voi a crescut și cel puțin vă datorez adevărul – și acesta este adevărul”, a transmis Jurgen Klopp.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: