Prima declarație a lui Marcel Ciolacu despre gafa cu moldovenii: „Sunt moldovean, ce aveți?”

marcel ciolacu
Foto: Pagina de Facebook Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu și-a cerut scuze după gafa cu moldovenii, și a spus că a făcut o glumă „cu adevărat nereușită”. În plus, a declarat că și el este moldovean, deoarece mama lui e din Tecuci.

„Cu toții suntem made in România, da? Știți la fel de bine ca mine că aceea a fost o glumă, cu adevărat nereușită. Îmi pare rău și a fost o glumă nereușită. Știți că și eu și doamna Firea, și domnul Grindeanu, după 3 zile de maraton, la Timișoara, începi să te mai relaxezi și vrei să schimbi ceva. Mi-am cerut scuze. Sunt moldovean, ce aveți? Mama e din Tecuci, tata din Oltenia, o combinație”, a declarat premierul, care este originar din Buzău, cu ocazia lansării candidaturii Gabrielei Firea la Primăria Capitalei.

Săptămâna trecută, în timpul unei conferințe de presă despre autostrada care va lega Moldova de restul țării, susținută la Timișoara, Marcel Ciolacu a spus la un moment dat că „Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”.

Ulterior, el a publicat un mesaj pe Facebook în care își cerea scuze: „Înainte de orice sunt român. Îmi iubesc țara și cred în Dumnezeu. Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean. Mama era din Tecuci. Deci departe de mine sa jignesc pe cineva.

Văd ca s-a interpretat o glumǎ pe care am făcut-o în Timișoara și unii încearcă să o speculeze politic. Nu a fost nimic peiorativ. Dacă cineva s-a simțit jignit îmi cer scuze, nu asta mi-am dorit.

Respectul pentru Moldova se vede în proiectele mari de infrastructură pe care le facem aici în ultimii ani, tocmai pentru a recupera decalajale față de celelalte regiuni ale țării. Jignirea adevărată este când propui candidați precum un hoț de tablă și un primar penal dintr-un grup infracțional organizat și te aștepți ca oamenii să îi voteze.

Ps: mereu am simțit multă căldură atunci când am fost în Moldova. Și voi reveni de fiecare dată cu același respect și prețuire.”

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.