Greva de la metrou, ilegală, a decis Tribunalul București

stații de metrou greva de la metrou
Foto: Cristi2555 via Wikimedia Commons

Tribunalul București a declarat nelegală greva de la metrou declanșată de Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM) în data de 15 noiembrie 2018.

Instanța a apreciat că sindicatul Unitatea nu a respectat legea dialogului social.

Instanța „constată nelegalitatea declarării și declanșării grevei de avertisment în data de 15.11.2018, între orele 4.00-6.00, la nivel de Metrorex SA”.

Într-un comunicat de presă, conducerea Metrorex a anunțat că își manifestă disponibilitatea pentru continuarea negocierilor, conform legii dialogului social, și că face apel la angajații săi să ia în considerare faptul că asigurarea transportului călătorilor la timp și în siguranță este prioritară.

Greva de la metrou: Angajații Metrorex se pregătesc de grevă pe perioadă nedeterminată

La finalul săptămânii trecute, angajații Metrorex au anunțat că vor intra în grevă generală pe perioadă nedeterminată începând de miercuri, 21 noiembrie. În fiecare zi, metrourile nu vor circula între orele 4:00 și 16:00.

Lucrătorii de la Metrou cer creşteri salariale, fonduri pentru piese de schimb şi mentenanţă, creșterea numărului de angajați și un management mai bun al Metrorex.

Criza de la Metrou a apărut odată cu numirea în fruntea Metrorex si a Ministerului Transporturilor a unor indivizi selectaţi de PSD pe criterii politice şi nu profesionale, susține Ion Cornel Rădoi, preşedintele USLM şi al ATU-România: ,,Dacă până acum şase luni am avut director general la Metrou un şef de cantină azi avem un cetăţean venit din multinaţionale care habar nu are de activitatea din metrou. Incompetenţa acestor oameni a adus metroul în starea de nesiguranţă a circulaţiei cu care ne confruntăm azi. Avem o mare lipsă de forţă de muncă calificată iar lipsa banilor alocaţi investiţiilor a condus la neefectuarea reparaţiilor capitale şi la neachiziţionarea materialelor necesare pentru mentenanţă”.

Greva de la metrou: Sindicaliștii critică lipsa de investiții

Sindicatul susține că în ultimele săptămâni au avut loc accidente deosebit de grave care au pus în pericol viaţa celor peste 700.000 de cetăţeni care circulă zilnic cu metroul.

,,Accidentele au avut loc la ore de vârf când aglomeraţia este foarte mare. Unul a avut loc în Staţia Pipera când s-a rupt o piesă principală din angrenajul vagonului de metrou. Salvarea a fost că trenul s-a apropiat de staţie şi a încetinit viteza şi s-a constatat defecţiunea. Dacă se întâmpla în plină viteză în tunel nici nu vreau să-mi imaginez ce se întâmpla cu cei peste 2000 de pasageri care se aflau în vagon dacă acesta se izbea de pereţii tunelului. Un alt incident deosebit de grav s-a petrecut zilele trecute în Staţia Brâncoveanu, când un macaz şi-a pierdut controlul. Pentru a evita o nenorocire un angajat a schimbat cu mâna acel macaz. El nu avea calificarea necesară dar, la metrou sunt oameni bine pregătiţi care pot interveni în orice situaţie. Acestea sunt doar două exemple care se întâmplă din lipsa de personal cât şi a banilor pentru mentenanţă”, a mai declarat Ion Cornel Rădoi.

Greva de la metrou: Sindicaliștii cer creșterea numărului de angajați

El mai susţine că ar trebui angajate minimum 700 de persoane calificate.

Angajații Metrorex mai cer și negocierea contractului colectiv de muncă, ce a expirat în data 27 octombrie 2018. La negocieri, sindicaliştii au cerut o creştere salarială de 42 %. Salariul minim este de 3.100 de lei.

,,Am pornit de la acest procent făcând comparaţie cu lucrătorii din alte ţări membre UE. Dacă în România salariul pe oră al angajaţilor de la metrou este de 2,46 Euro pe oră, la Bruxelles este de 15,50 Euro pe oră. Dar condiţiile noastre de muncă sunt mult mai proaste, noxele din subteran au dus, în ultimii patru ani, la decesul a 146 de angajaţi”, mai susține președintele sindicatului.

Greva de la metrou, aspru criticată de ministrul Transporturilor

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, susține că dacă pretențiile salariale ar fi acceptate, prețul unei călătorii cu metroul ar trebui să ajungă la 4 lei.

„Auspiciile sub care fac aceste declaraţii de presă sunt legate de faptul că, după părerea mea, bogaţii din Ministerul Transporturilor au luat ostatice companiile din subordinea sa, şi mă refer aici la faptul că, spre deosebire de cei mulţi angajaţi din diverse companii ale MT, care lucrează în condiţii grele şi cu salarii mici, astăzi ne confruntăm cu o posibilă grevă pe care sindicatul de la metrou vrea să o declanşeze pentru a susţine o revendicare salarială de 42%, la care nu a înţeles să renunţe sau să negocieze nici până astăzi.

Metroul Bucureşti nu a fost construit pentru bunăstarea câtorva dintre liderii sindicatului, care, de mai bine de 20 de ani, conduc sindicatul Metrorex şi negociază în numele a mii de angajaţi ai acestuia întotdeauna având în vedere şi propriile lor interese.

Această grevă nu este pentru bunăstarea muncitorilor de la Metrorex. Această grevă este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţiile de metrou”, a subliniat Şova.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.