CFR a început să anuleze trenuri pentru că nu are mecanici de locomotivă

FOTO: Marius Gheorghe Șoimu/CFR Călători - Facebook
FOTO: Marius Gheorghe Șoimu/CFR Călători - Facebook

Conducerea CFR Călători anulează 14 trenuri în weekend pe raza Regionalei Brașov, ca urmare a crizei de mecanici de locomotivă și cu riscul pierderii compensației acordate de ARF și plății de penalizări, scrie publicația Club Feroviar. Vor fi afectate trenuri pe rute precum Brașov – Sf Gheorghe și Sibiu – Sighișoara.

Conducerea CFR Călători a decis să anuleze 14 trenuri în weekend-uri pe raza Regionalei Brașov, cu începere din data de 27 aprilie 2024. Anulările de trenuri au loc drept urmare a crizei de mecanici de locomotivă, cu riscul pierderii compensației acordate de ARF și a plății de penalizări.

Potrivit documentelor consultate de Club Feroviar este vorba despre trenuri pe relațiile Teiuș – Sibiu, Teiuș – Tg.Mureș, Beia – Sibiu, Sighișoara – Sibiu, Mediaș – Teiuș, Sighișoara – Beia, Brașov – Gheorghieni, Tg.Mureș – Deda, Sf. Gheorghe – Brașov și rutele inverse.

Modificările afectează trenurile Regio și au fost propuse la jumătatea lunii chiar de către conducerea Regionalei Brașov.

Traian Preoteasa, directorul CFR Călători, a emis pe 28 decembrie 2023 o adresă prin care le cere șefilor de regionale să recurgă la anulări de trenuri în 2024. De asemenea, în numele „optimizării activității”, el a solicitat la începutul anului „încadrarea strictă în norma lunară” pentru personalul operatorului feroviar de stat. Adică zero ore suplimentare, inclusiv pentru mecanici.

„Cadrul legislativ incident coroborat cu optimizarea activității pentru anul 2024 conduc la impunerea unor măsuri stricte în ceea ce privește utilizarea forţei de muncă, dar şi a materialului rulant”.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.