Florin Cîțu, despre salariul minim: ”Este o estimare că va fi 3.000 de lei în 2026”

Guvernul României e condus de Florin Cîțu. Foto: Gov.ro

Premierul Florin Cîțu a declarat că nivelul salariului minim va crește, însă consideră că este important felul în care avansul va avea loc.

”Comisia Europeană nu spune cât să crească și unde să ajungă salariul minim. Spune că trebuie să fie o formulă predictibilă și transparentă. Este o estimare că va fi 3.000 de lei în 2026, dar mult mai important e cum ajungem acolo, formula trebuie să fie transparentă, să nu o schimbăm în fiecare an”, a declarat Florin Cîțu.

”Vom avea o formulă, știu că ministerul Muncii are discuții și cu sindicatele și cu patronatele și împreună vom agrea o formulă pe care o vom aplica în fiecare an, la începutul anului va ști fiecare formula și poate să calculeze”, a mai spus premierul, adăugând că formula va fi menționată și în Planul Național de Redresare și Reziliență.

De asemenea, Cîțu a anunțat că proiectul de lege care interzice cumularea pensiei cu salariul la stat va fi aprobat săptămâna viitoare de guvern.

Pentru a intra în vigoare, proiectul va trebui să fie aprobat și de Parlament, iar apoi legea să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis.