Drama unei tinere care și-a pierdut gustul și mirosul după COVID: „Parcă aș mușca din gunoi. Plângeam de foame. Am slăbit 6 kg în 8 zile”

mască floare femeie
Imaginea are rol ilustrativ - nu are legătură cu subiectul articolului. Foto: Engin_Akyurt / pixabay.com

Printre numeroasele simptome care îi împovărează pe pacienții ce suferă de COVID de lungă durată – de la dificultăți în respirație la amețeli sau anxietate – pierderea și distorsionarea gustului și a mirosului nu pare o afecțiune așa de gravă. Însă pentru Ingrid Vanță, o tânără în vârstă de 39 de ani din Slatina, care și-a pierdut gustul și mirosul în urmă cu 5 luni, viața de zi cu zi a devenit un coșmar: „Acum este crâncen. Am niște mirosuri pestilențiale, mâncarea e oribilă și la gust și la miros.”

Ingrid a povestit pentru GreatNews cum a ajuns să sufere de COVID de lungă durată (adică să aibă simptome chiar și după mai multe luni de la infectarea inițială), și cum lipsa mirosului (anosmie) s-a transformat în parosmie (perceperea distorsionată a mirosurilor).

S-a îmbolnăvit la sfârșit de octombrie și a făcut o formă medie: „Pe 31 octombrie am avut o stare de oboseală, n-am dat atenție. Dar de pe 1 soțul a observat că în momentul în care urcam scările la jumate de etaj mă opream și gâfâiam de parcă mă alergase cineva. Și a zis <Mă, tu nu ești ok, tu niciodată nu faci așa, adică fără bagaj, fără nimic, urci 5 trepte și obosești>. Am început să dorm, la urmă am început să fac temperatură (până aproape de 39 de grade – n.r.). Și am început cu febră, frisoane, stări de frig, dureri de cap, stomacale, am făcut diaree. Absolut toate, una după alta, și pe zi ce trece mai puternice. Și atunci am sunat doctorul de familie și ne-a îndrumat să ne testăm și am sunat la 112 și ne-au testat.”

Nu a avut nevoie de spitalizare, însă s-a simțit foarte rău: „Am fost cu febră cam vreo 8-9 zile, și cu dureri de picioare infernale. Astea m-au ținut cam două luni. Am zăcut, am dormit foarte mult, eu care nu dorm de fel, sunt mai insomniacă. Acum non-stop aș fi dormit. Stări de rău, frisoane, tot tacâmul. N-am trecut în viața mea prin asta, am fost răcită, am fost gripată, cu spitalizare, dar prin ce-am trecut acuma, niciodată nu am trecut prin așa ceva. Știu ce înseamnă și cu spitalizarea. Adică în două săptămâni eram fresh cu tratament. Acum nu. Eu încă iau tratament dat de pneumolog, de la ORL, după atâta timp. Acum pot să merg cât de cât normal. După două luni abia aveam curajul să ies din casă, îmi tremurau și picioarele. Nu puteam să stau în picioare, amețeam.”

„Mergeam 10 metri și gâfâiam, vorbeam și gâfâiam”

În luna ianuarie a reușit să se programeze la pneumolog (la privat, deoarece la stat listele de așteptare erau foarte lungi): „Când au fost sărbătorile listele de așteptare la programări au fost infernale. La policlinica de stat n-a răspuns niciodată nimeni la telefon pentru programări, deci am fost nevoită să mă duc la particular.”

La radiografie s-a văzut că plămânii erau puțin afectați: „A zis că se vede că am avut ceva, dar n-am făcut fibroze sau altceva. Mi s-a dat tratament pentru că oboseam foarte repede, adică mergeam 10 metri și gâfâiam, vorbeam și gâfâiam, deci nu puteam să respir, dar n-am avut o afectare pulmonară ca alții, gravă. S-a văzut, dar s-a vindecat. Sunt sechele, mi-a zis că se văd.”

Acum tânăra nu se mai simte atât de obosită, deși nu este 100% recuperată: „Dar e o diferență mare. Sunt la vreun 70%. Din ianuarie eu încă iau tratament acum, cam pe 3 luni. Pentru stările de oboseală, tonice, și pentru somnolență – pentru că eu încă dorm. Eu mă simt câteodată obosită, mă trezesc și în secunda 2 aș dormi iară.”

„Nu simțeam nimic când mănânc. Parcă mâncam hârtie, carton”

Însă dincolo de toate aceste simptome tipice pentru COVID de lungă durată, cel care i-a afectat cel mai mult calitatea vieții a fost – de departe – distorsionarea gustului și a mirosului. În momentul în care a făcut COVID, la final de octombrie, început de noiembrie, Ingrid a crezut că gustul și mirosul nici nu îi vor mai dispărea. Ajunsese deja în ziua a 10-a de boală și cele două simțuri nu îi fuseseră afectate în niciun fel: „Cam la 10 zile de la primele simptome mi-au dispărut gustul și mirosul. Nici nu mă așteptam după atâtea zile.”

Timp de două luni, până în ianuarie, Ingrid a avut anosmie. Nu avea gust și nici miros: „Mi-era greață, nu simțeam nimic când mănânc. Parcă mâncam hârtie, carton.”

În noiembrie, de la 66 de kilograme a ajuns la 60. Apoi, în decembrie, s-a îngrășat 14 kilograme și a ajuns la 74: „Am început să mănânc haotic. Nu simțea creierul cred că este satisfăcut de mâncare. Și am rupt frigiderul în două, pe românește. Orice îmi pica în mână, eu care de fel nu sunt mâncăcioasă. Atunci mâncam de nu mă puteam controla efectiv. Îmi era în permanență foame pentru că nu simțeam gustul și băgam în mine că poate-poate simt ceva. Cele care erau crănțănoase – castraveți murați – alea erau singurele care îmi potoleau senzația de foame. Chiar dacă eram super-plină, în momentul în care ronțăiam ceva atunci parcă simțeam că mănânc.”

În luna ianuarie a pus frână mâncatului haotic și a mers la ORL, tot la privat, deoarece la stat trebuia să aștepte: „Am dat de un doctor care a fost foarte OK, a stat de vorbă foarte mult cu mine să-mi explice tot. Mi-a spus că încă se cercetează, nu există un tratament propriu-zis. Ei ca doctori încearcă să ajute sistemul nervos, dar nu garantează că o să și vină (mirosul și gustul – n.r.) într-o lună sau într-un an. Mi-a zis că nu poate să garanteze, că refacerea nervilor este de lungă durată. Mi-am făcut radiografii, să eliminăm sinuzite, rinite. Sunt OK pe toată partea asta, doar că a zis că nervii sunt afectați și nu se știe cât durează. Mi s-a spus să încerc să am răbdare, să încerc să-mi antrenez mereu mirosul de 3 ori pe zi câte 15-20 de secunde pe uleiuri esențiale, cafea, lămâi, citrice, tot felul de mirosuri mai puternice. Doar că la mine n-au avut niciun efect.”

I-a prescris un complex de vitamine B și un spray nazal pe care Ingrid nu l-a tolerat: „Și am rămas cu complexul de B-uri.” Până să se îmbolnăvească de COVID nu a avut niciodată probleme cu gustul și mirosul: „Nicio secundă, nicio zi, nicio oră. Avem un miros foarte-foarte fin, simțeam orice.”

citrice
Printre alte alimente, pacienții care suferă de anosmie sunt îndrumați să miroasă citrice pentru a-și antrena mirosul. Sursa: Obodai26 / pixabay.com

„Am slăbit în 8 zile vreo 6 kilograme. Plângeam de foame. Nu puteam să mănânc, mirosul mă făcea să vomit instant”

Apoi lucrurile au evoluat în rău. Din ianuarie a început să simtă mirosuri fantomă (afecțiunea și numește fantosmie și constă în perceperea unui miros a ceva care nu este, de fapt, acolo). Ingrid simțea miros de fum de plastic ars, fără să existe nicio sursă de foc: „Ținea de la câteva minute la câteva ore. M-a ținut cam două săptămâni până s-a declanșat parosmia, la început cu forme ușoare, simțeam mirosuri distorsionate, sau câteodată deloc.”

Ulterior, la începutul lunii martie, s-a declanșat o formă mult mai severă de parosmie: „Carnea miroase a amestecătură de gunoi fermentat, așa lăsat la soare, cu ceva ars, dar foarte puternic… carne în putrefacție. O combinație de mirosuri… cel puțin mâncarea gătită, ceapa, usturoiul, mâncarea caldă în general… Gustul este la fel. Deci am făcut foamea, cel puțin vreo 10 zile în martie singurele lucruri pe care am putut să le mănânc au fost niște chipuri cu sare … alea n-aveau gust, n-aveau miros.”

carne friptură
Pentru Indrig, carnea gătită este unul dintre alimentele care miroase cel mai urât. Foto: LUM3N / pixabay.com

Nici chipsurile nu au fost tocmai un substitut real pentru mâncare. Abia putea consuma o pungă la 2-3 zile. Îi era foame, plângea de foame, dar nu putea mânca nimic: „Dacă mâncarea caldă, care conține ceapă sau carne miroase a gunoi, și gustul este exact așa, de parcă aș mușca din gunoi. Parcă percep mirosul ăla în gură, nici nu știu cum să-l descriu, e foarte ciudat. Am slăbit în 8 zile vreo 6 kilograme. Mă topeam. Plângeam de foame. Nu puteam să mănânc, era groaznic, mirosul mă făcea să vomit instant.”

„Vomitam apa instant. Avea gust sau miros de canalizare”

Chiar și apa aveau uneori un miros dezgustător: „De multe ori nici apa nu puteam s-o beau. O vomitam instant. Avea gust sau miros de canalizare. Mi-am cumpărat și apă minerală, și plată, (am băut – n.r.) și de la robinet.”

Ingrid a aflat apoi de grupurile cu tema „anosmie și parosmie” din străinătate, de pe rețelele de socializare, unde foști pacienți COVID descriau simptome foarte similare cu ale sale. Așa a descoperit că poate să mănânce struguri, legume congelate, finger fish din file de cod și uneori turtă dulce: „Am făcut o listă de alimente sigure. Momentan, astea sunt singurele alimente pe care pot să le mănânc. La legume nu simt gust, nu simt miros. Turta dulce am văzut că am zile și zile. Sunt zile când o tolerez și zile când parcă mănânc ceva detergent, chimic.”

Pentru Ingrid, aceste alimente sunt singurele care nu au gust și nici miros. Cu ajutorul lor a reușit să stagneze slăbirea alarmantă. Pierde și acum în jur de 100-200 de grame pe zi, dar nu un kilogram, cum se întâmpla înainte, când nu putea mânca aproape nimic.

supermarket
Ingrid a ajuns să evite să meargă la magazin pentru a nu simți mirosurile celor din jur. Foto: ElasticComputeFarm / pixabay.com

Prin testare, încearcă să găsească și alte alimente pe care să le poată mânca, dar deocamdată nu a avut succes: „Gust în fiecare zi câte ceva ca să văd poate mai apare un aliment.”

Din fericire, are susținere în familie, iar soțul său îi propune mereu să încerce tot felul de alimente.

„Kitul de supraviețuire”, cum îl numește Ingrid Vanta, alcătuit din alimentele și produsele de îngrijire pe care le poate tolera. Foto: Arhiva personală

„Este coșmar pentru mine când fac duș, când mă spăl pe cap”

Deoarece are un copil, trebuie să gătească destul de des și acum. Înainte să aibă parosmie gătea o dată la o zi-două. Acum, singura metodă prin care poate să suporte să gătească este să își pună pe nas un clește pentru înot: „Acasă suntem cu mâncare gătită, nu suntem cu fast food-uri. Și prefer să îi dau copilului mâncare gătită sănătoasă decât să îl trimit la un hamburger. Acuma este coșmar. La începutul lui martie mi-a cumpărat soțul un clește de nas pentru înotători. Deci stau și gătesc cu el. Mai lipsește un tub d-ăla să zic că fac scufundări, dar e singura variantă în care pot să gătesc. Nu zic că nu miroase, dar cât de cât mai atenuează mirosul. De mâncat nu pot să mănânc cu el, am încercat, n-am reușit. Deja am făcut răni când gătesc stând cu el. Dar nu aveam altă variantă. Am încercat absolut totul.”

Nu doar mirosurile de mâncare reprezintă o problemă. Mirosurile de parfumuri, de detergenți, de șampoane, săpunuri sau deodorante sunt la fel de cumplite pentru tânăra din Slatina: „Parfumurile sau șamponul sau produse de curățat au un miros de nu pot să-l descriu, deci nu am întâlnit mirosul ăla ca să pot să-l asociez cu ceva. E foarte urât, este coșmar pentru mine când fac duș, când mă spăl pe cap. Când mă duc în magazine să-mi cumpăr ceva este infernal, sunt înconjurată de mirosuri urâte, e coșmar. O săptămână m-am spălat pe dinți cu sare sau cu bicarbonat de sodiu pentru că nu suportam nici pasta de dinți. Am descoperit acum vreo 2 zile o pastă de dinți fără sulfiți, sulfați și văd că asta e ok. Pentru mine n-are nici gust, nici miros, pot să mă spăl și eu normal.”

„E coșmar să mă duc până la magazin. Ajung acasă și vomit instant”

Din cauza mirosurilor respingătoare pe care le simte și când iese pe stradă a ajuns să evite să iasă din casă: „E coșmar să mă duc până la magazin. Evit cât se poate ieșirile în magazin. Prefer să mă plimb prin jurul blocului. Pentru că trece pe lângă mine cineva care bănuiesc că e parfumat, dar mie îmi vine un miros foarte urât. Și ajung acasă și vomit instant pentru că mă abțin pe stradă. Prefer să stau acasă, să am în permanență geamuri deschise, nu mai folosesc produse care au parfum. Am cumpărat nuci de săpun ca să spăl hainele la mașină, că n-au miros. Sunt un produs bio care face spumă, îți spală foarte bine. Le-am cumpărat pentru că nu mai suport mirosurile de detergenți. Inclusiv mirosurile de detergenți pe sârmă.”

Efectiv mi-a dat viața peste cap. Ești atât de obișnuit toată viață să le ai și să le consideri că sunt acolo de-o viață și e ceva normal, iar în momentul în care le pierzi, totul se schimbă la 180 de grade. De la senzația de foame, pe urmă când încep mirosurile astea efectiv îți schimbă total viața, Ingrid Vanță, 39 de ani, pacientă cu simptome de COVID de lungă durată

Ingrid spune că, din fericire, nu este o fire anxioasă, ci una optimistă, și speră că odată cu trecerea timpului nervii olfactivi se vor reface și va putea simți, din nou, mirosurile reale: „Dacă eram și temătoare, cred că eram psihic căzută. Trebuie să mergem înainte. Mereu mă gândesc că sunt alții care sunt mai rău și nici nu se vaită și acceptă. Trebuie să merg înainte.”

Citiți și celelalte articole din seria GreatNews dedicată persoanelor ce suferă de COVID de lungă durată:

Tânără, activă, în vârf de carieră. A renunțat la job din cauza COVID: „Am leșinat acolo. Cum să stau într-o ședință?”
Viața cu COVID de lungă durată: „Am 30 de ani și mă simt de 80. Simțeam o tristețe de parcă venea sfârșitul lumii”

Ce se știe până acum despre anosmie și parosmie în contextul COVID

Studiile care analizează modul în care virusul SARS-CoV-2 determină pierderea gustului și a mirosului sunt abia la început. La fel și cele care încearcă să evalueze frecvența acestor simptome în rândul pacienților COVID și cele care caută un eventual tratament.

Un studiu publicat în octombrie 2020 în jurnalul „Annals of Internal Medicine”, realizat pe 2.013 pacienți europeni din 18 spitale, care aveau forme ușoare sau medii de COVID, a descoperit că – alături de durerile de cap – pierderea mirosului era cel mai frecvent simptom. 87% dintre pacienți au declarat că și-au pierdut mirosul.

O altă cercetare, publicată în „JAMA Otolaryngol Head Neck Surgery” în iulie 2020, a studiat 204 pacienți cu forme ușoare de COVID-19 la care parosmia s-a instalat brusc. La 4 săptămâni de la apariția afecțiunii, aproape 90% au raportat fie o îmbunătățire, fie o revenire la normal a gustului și a mirosului. Însă 10,6% au spus că simptomele au rămas neschimbate sau chiar s-au agravat.

Într-un interviu oferit BBC, cercetătoarea Jane Parker de la Reading University din Marea Britanie a arătat că, în acest moment, oamenii de știință sunt de părere că parosmia apare în urma afectării axonilor ce transportă semnale de la receptorii din nas la terminalele numite glomeruli din bulbul olfactiv din creier (centrul de procesare al mirosurilor). Un axon este partea lungă și subțire a unei celule nervoase (neuron), care transmite impulsurile electrice de la celulă spre diferiți alți neuroni, mușchi, glande.

Când axonii se refac și se dezvoltă din nou, fie că au fost afectați de un accident de mașină sau de o infecție virală sau bacteriană, se bănuiește că ei se pot reatașa la terminalul greșit, a explicat Parker. Din acest motiv creierul nu recunoaște mirosul și poate că e programat să îl interpreteze drept un pericol.

Se crede că, în timp, creierul va corecta problema, însă nu se știe când anume.

„Deoarece atât de puțini oameni au avut parosmie înainte de COVID-19, ea nu a fost studiată foarte mult și cei mai mulți oameni nu știau ce este. Așa că nu avem date istorice. Și nu avem date despre COVID-19 deoarece acest lucru poate dura ani”, a mai spus ea pentru BBC.

Potrivit unui alt studiu, publicat în iulie 2020 în „Science Advances”, și realizat de cercetători de la Școala de Medicină Harvard din SUA, parosmia este cauzată nu de afectarea directă a neuronilor, ci de afectarea celulelor de suport ale neuronilor olfactivi.

„SARS-CoV-2 se leagă de receptorii ACE, care sunt prezenți în celulele bazale, în celulele de suport și în celulele perivasculare din jurul neuronilor din epiteliul olfactiv (un tip de țesut din nas – n.r.). Deci, deși neuronii în sine nu sunt afectați, structura de suport din jurul lor este afectată”, a explicat pentru „Simthsonian Magazine” Zara M. Patel, director al departamentului de chirurgie endoscopică a craniului la Școala de Medicină Stanford din SUA, și care a studiat disfuncțiile olfactive de peste un deceniu.

„Acele celule care susțin capacitatea regenerativă sunt cele care au de suferit. De asemenea, știm că nervii nu funcționează foarte bine într-un mediu inflamat. Așa că din toate aceste motive nu e surprinzător că virusul cauzează distorsionări ale mirosului”, a mai spus ea.

Nancy Rawson, vicepreședinte al Centrului Monell pentru Simțuri, un institut de cercetare non-profit din Philadelphia, SUA, a explicat pentru „Simthsonian Magazine” că celulele din epiteliul olfactiv se pot regenera după ce au fost afectate. Însă regenerarea poate dura până la 2 ani sau chiar mai mult.

„Dacă sunt afectați neuronii maturi, atunci neuronii imaturi trebuie să se dezvolte complet și să se conecteze la bulbul olfactiv. Apoi, următorul val de neuroni trebuie să fie generat pentru a continua procesul”, a mai spus ea.

Atunci când procesul de recuperare are loc pe bucăți, parțial, sau doar în anumite regiuni, pacientul poate trece prin parosmie în drumul său spre o recuperare completă, deoarece creierul primește informații incomplete despre miros, mai arată sursa citată.

Foto: Engin_Akyurt / pixabay.com / LUM3N / pixabay.com / Obodai26 / pixabay.com / ElasticComputeFarm / pixabay.com