În vârstă de 42 de ani, Ana-Maria Marin nu a avut o formă gravă de COVID-19. Nu a fost internată în spital, iar plămânii i-au fost afectați în mică măsură. Însă în ziua a 12-a de boală i-a apărut o amețeală. „De atunci sunt 4 luni și n-am mai scăpat de această amețeală”, a povestit ea pentru GreatNews. Din cauza amețelii a leșinat la serviciu când a ieșit din izolare și, până la urmă, a trebuit să renunțe la job deoarece îi era imposibil să se concentreze. În plus, suferă acum și de tahicardie, iar uneori inima îi bate atât de repede încât o trezește din somn.
Nu există o definiție exactă pentru „COVID lung”, dar de regulă simptomele care durează mai mult de 2 luni sunt considerate COVID de lungă durată.
Spre deosebire de forma severă și acută de COVID-19, COVID-ul de lungă durată pare să fie mai frecvent în cazul femeilor decât în cazul bărbaților, arată un studiu publicat în jurnalul de știință „Nature Medicine”.
Același studiu menționează că după o perioadă de terapie intensivă și ventilație mecanică, anestezie generală și boală severă, e de așteptat să fie nevoie de perioade lungi de convalescență. Totuși, la ora actuală este clar că unele persoane care au avut inițial simptome mai ușoare de COVID-19 pot suferi de simptome grave timp de luni de zile de la infecția inițială.
Ana-Maria Marin s-a infectat la începutul lunii decembrie 2020: „Am ținut sub control simptomatologia până în a 7-a zi când am început să fac febră și am cerut prima evaluare la spital, unde mi s-a spus că am dezvoltat o pneumonie ușoară. Bine, asta numai pe stetoscop pentru că spital de infecțioase, în pandemie, în București, nu are radiologie după 5 după-amiaza, respectiv spitalul Babeș.” Cei de la spital i-au propus să se interneze, însă a preferat să stea acasă deoarece fetița ei de 3 ani avea și ea COVID, cu febră mare, de 40 de grade, și nu avea cine să aibă grijă de ea.
„Și după părerea mea, atunci chiar nu eram de internat, erau alții mult mai grav care veniseră la evaluare și nu puteam să le iau locul. Asta a fost în ziua a 7-a. Cam în ziua a 12-a am avut o înrăutățire a simptomelor și a apărut această amețeală. Cum zic ei, furtuna de citokine care există în ziua 10, 11, 12, probabil asta a fost și la mine și a dat totul peste cap. Iar de atunci sunt 4 luni și n-am mai scăpat de această amețeală”, spune ea.
Citiți și primul articol din seria GreatNews dedicată COVID de lungă durată:
În ziua a 12-a a cerut o nouă evaluare. De această dată a ajuns la Institutul „Matei Balș”: „Nu puteam să stau dreaptă, se învârtea absolut totul cu mine. Era și starea de rău foarte intensă. Febră nu mai făceam, era chiar prima zi în care dispăruse febra. Saturația oricum a scăzut, fiind această pneumonie, o aveam destul de mică, undeva pe 91, 92, 93. Am făcut evaluarea, mi-au făcut CT și mi-au spus că este o pneumonie ușoară și m-au trimis acasă scăzându-mi doza de corticoid pe care o urmam și rămânând doar pe anticoagulant. Fără antibiotic, fără nimic. După care nici n-am tușit, chiar pneumonia a fost ușoară în simptomatologie.”
„Dar rămâne acest Long COVID cu tahicardia care te termină, amețeala – amețeala care în mod ciudat spre seară dispare, tulburări de vedere așa și așa, și stare generală proastă”, descrie Ana-Maria.
„Tahicardia m-a trezit și din somn noaptea”
Deși amețeala i-a mai scăzut în intensitate față de debutul bolii, aceasta persistă și acum. Medicii nu i-au putut oferi o cauză clară pentru amețeală și tahicardie deoarece studiile despre COVID de lungă durată sunt încă la început, iar în prezent multe aspecte ale bolii rămân necunoscute.
Tânăra din București spune că înainte de COVID nu suferea de nicio boală: „Eram un om normal, cu energie, fără boli. Eu n-am fost niciodată bolnavă. În afară de o răceală din asta banală și hai mai făceam o febră o dată la 100 de ani, o viroză, o gripă. Nu am avut absolut nimic în afară de o obezitate de gradul 1 pe care am căpătat-o după sarcină pentru că am făcut fetița foarte târziu.”
Nu avea nici hipertensiune, iar acum are 15, deci destul de mult peste 12, care este tensiunea arterială considerată optimă. Ana-Maria spune că, anterior îmbolnăvirii, nu a avut niciodată hipertensiune. De altfel, instalarea hipertensiunii se află pe lista de simptome identificate de medicii și cercetătorii care studiază COVID-ul pe termen lung.
Precum tensiunea, și pulsul îi este mult mai mare acum: „Tahicardia m-a trezit și din somn noaptea. Nu e legată de alte activități, de efort, de mâncare. 120 – 130 a fost maxim. Dar este deranjant, eu trăind pe 65, 75 maxim.”
„Să am răbdare pentru că 6 luni, 8 luni poate să mai dureze. Nimeni nu știe nimic”
Încercând să afle cauzele pentru amețeală și tahicardie a mers la o mulțime de medici: „Am făcut CT, am făcut RMN (la cap – n.r.), am fost la neurolog în două rânduri, am fost la cardiolog, oftalmologie, medicină internă, ORL, am făcut probele vestibulare toate. Totul este perfect. Analize de sânge le-am făcut lunar, că dai și într-o ușoară ipohondrie. Sunt bune.”
„Și pentru ei (medici – n.r.) este nou. Că se pare că acest virus ar avea o afinitate pentru vasele de sânge și că acolo influențează puțin și inflamează. Și de aici se duce tot, și oxigenarea cerebrală, și probabil apar și problemele astea de inimă, aritmiile. Să am răbdare pentru că 6 luni, 8 luni poate să mai dureze. Nimeni nu știe nimic”, povestește Ana-Maria.
În cazul ei, tratamentul pentru amețeală nu a avut efect, și crede că mai mult a ajutat-o trecerea timpului. Iar pentru tahicardie nu a primit tratament: „Cardiologul a spus să urmăresc, și nu mi-a dat tratament. Și avea dreptate pentru că eu am episoade de tahicardie, poate că majoritatea zilei sunt normală. Ce să fac, să-mi scad și mai rău bătăile inimii nu prea merge. Răbdare, odihnă, hidratare.”
„Nu te poți concentra. Starea fizică e destul de alterată în momentul amețelilor”
Înainte să se îmbolnăvească de COVID, tânăra din București avea o funcție de decizie la locul de muncă. Deoarece după cele 14 zile inițiale de concediu medical nu se refăcuse, și l-a prelungit cu 10 zile. Apoi s-a dus două zile la serviciu, însă în cea de-a doua i s-a făcut rău din cauza amețelilor.
„Am leșinat acolo”, își amintește ea.
A ajuns la un medic internist care i-a mai dat 10 zile de concediu medical. Ulterior, a luat decizia să rămână acasă: „Pentru că nu puteam. Pentru că îmi era fizic foarte rău și nici nu mă puteam uita în ochii omului, dar să stau într-o ședință? Nu te poți concentra. Starea fizică e destul de alterată în momentul amețelilor. Și oboseala. Vin 2-3 persoane, nu mai pot să mai vorbesc cu 2-3 persoane odată.”
Așa că a renunțat la job din cauza efectelor lăsate în urmă de COVID: „Nu mă puteam concentra. Erau destul de multe pe capul meu și am cerut o pauză. O pauză nedefinită până când voi putea să am energie să mă concentrez să fac ce trebuie. De la 1 februarie nu mă mai duc. Și până atunci, practic de la infectare, am stat numai în concediu.”
Deoarece soțul ei a primit o ofertă de job în afara Bucureștiului, familia a luat decizia să se mute în altă localitate, undeva la munte: „E un nou început. Și ținându-mi mintea ocupată să ne mutăm aici, mă gândesc că va fi bine și pentru noi, în primul rând ca zonă și ca aer, și ca revenire după COVID, și îmi ține și mintea ocupată și cumva mai uit de stare.”
„COVID-ul ăsta te face să vezi viața altfel. M-a făcut să prețuiesc timpul meu”
Nu îi pare rău că a renunțat la locul de muncă din București. „Acasă eram ca la hotel, din păcate. Amândoi. Cumva, COVID-ul ăsta te face să vezi viața altfel, sincer. Faptul că am scăpat, așa cum am scăpat, m-a făcut să prețuiesc timpul meu”, povestește Ana-Maria, care în afară de fetița de 3 ani are și un băiat de 18 și o fată de 13.
Acum, spune că se simte puțin mai bine: „Încep cât de cât să mai am pauze în amețeli și să fiu eu efectiv. Dar rezistența la efort nu există încă, obosesc foarte repede, nu mă pot concentra. Bănuiala mea este că sigur am și anxietate… modul cum este prezentată toată situația asta cu COVID-ul de către presă, instituții, cazurile pozitive nu le spun. Dacă nu ești în domeniu și le vezi cu ochii tăi, cineva de rând n-are de unde să știe că sunt și lucruri pozitive. Văd numai rele. Automat anxietatea crește și de aici cred că derivă și celelalte. Pentru că nu se poate… fizic toate sunt bune. Analize perfecte, pacientul mort, cum se spune. Și tu ești din om neom.”
Dincolo de suferința fizică, tânăra povestește că a trăit „o mare frică” pentru fetița ei care a avut febră de 40 de grade timp de 3 zile: „A fost aproape inertă, numai gâfâia. A slăbit foarte mult, nu a mâncat 3 zile. Dar dup-aia și-a revenit de parcă n-ar fi avut nimic.”
În plus, și-a făcut griji și pentru soțul ei, care suferea deja de BPOC (bronhopneumopatie obstructivă cronică) când a făcut COVID: „Culmea, a fost foarte bine. Dar frica asta pe mine m-a terminat psihic. Și teama că dacă pățești ceva, și dacă apar complicații? Pentru că nimeni nu știe de unde să-l apuce și nimeni nu poate să-ți garanteze nimic.”
„Sunt momente în care efectiv stau în pat. Încă mai am zile foarte proaste”
„Deci ar fi foarte util suport psihologic pentru bolnavii de COVID. Eu am fost la cunoștințe, cunosc o doamnă psiholog și i-am spus <Măi, spune-mi, e ceva în neregulă cu mine? Că uite așa, așa>. Și mi-a zis că <Nu, că o să treacă, și să mă înarmez cu răbdare, și o să-mi revin și psihic>. Și văzând că o să-mi fie din ce în ce mai bine fizic, automat o să mă fac bine și psihic. Și să mă autocontrolez. Nu eram caz de terapie”, continuă ea.
„Sunt momente în care efectiv stau în pat. Încă mai am zile foarte proaste. Nu știu dacă e vorba de acea anxietate sau de ceva fizic”, mai spune Ana-Maria.
De când s-a îmbolnăvit, pentru aproximativ jumătate dintre investigații și controale a trebuit să plătească. Pentru restul a avut bilete de trimitere, iar serviciile medicale primite au fost decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Chiar și așa, tot a plătit, în total, în jur de 6.000 de lei pentru investigații, analize de sânge, consultații la medici și tratamente. Numai probele vestibulare la ORL sunt 1.200 de lei și nu sunt decontate de stat.
„Am găsit loc și cu bilet de trimitere de la medicul de familie, dar am fost și la plată pentru că nu prea îmi place să aștept. Îți trebuie un răspuns repede, nu poți să spui peste trei săptămâni, peste 2 săptămâni. Și la un bolnav acut, cum să îl ții 3 săptămâni, păi poate Doamne-ferește! La cardiologie, la neurologie am fost și am plătit. CT-ul, RMN-ul (pentru cap – n.r.) – la astea nu găsești loc nici cu bilet de trimitere decât peste o lună, două”, explică Ana-Maria de ce a fost nevoită să plătească din buzunar pentru investigații.
A mai plătit consultul la cardiolog, EKG-ul, ecografia de cord: „Am fost în privat, n-am stat să aștept.” Nu a plătit consultul la medicină internă și nici CT-ul pulmonar, pentru care a avut bilet de trimitere de la medicul internist.
„Analizele de sânge le decontează o lună, dar dup-aia te duci și le plătești. Nu mai spun câți bani am dat pe tratament. I-am inclus în ăia 6.000. Cutia de Eliquis, de anticoagulant, costă 400 de lei. Hai că eu m-am descurcat, le-am luat, dar un amărât ce face”, continuă ea.
„Nu știu ce se va putea face pentru bolnavii post-COVID când nu există bază”
Ana-Maria crede că bolnavii care suferă de COVID de lungă durată ar putea fi ajutați de niște echipe pluridisciplinare, așa cum se întâmplă și în alte țări: „Ce atacă el (virusul – n.r.) cardiologic, neurologic, chiar și psihiatrie, sau măcar suport psihologic unde să-ți spui temerile, nu să trăiești cu ele. Să nu te închizi. O echipă pluridisciplinară și un set de analize la 3-6 luni, maxim 6 luni după. O evaluare, măcar o radiografie.”
„Dar în primul rând ei să fie puși la punct. Pe mine m-a surprins în mod neplăcut ca Babeșul să nu aibă imagistică în pandemie. Spital de boli infecțioase cu secții COVID. Nu este normal. Până la 5 după-amiaza funcționa doar. Asta se întâmpla în decembrie. Deci nu știu ce se va putea face pentru bolnavii post-COVID când nu există bază”, mai spune ea.
Foto: superformosa / pixabay.com / 1643606 / pixabay.com / Joergelman / pixabay.com / hermesmanuel / pixabay.com
