Demisii în masă la încă un spital din România

spitalul cfr timisoara
Foto: www.spitalcftm.ro

12 asistente și infirmiere de la Spitalul CFR din Timișoara și-au dat demisia, a anunțat managerul instituției, potrivit postului de televiziune Digi 24.

Managerul Marius Olaru a spus că în toate aceste demisii era stipulat faptul că personalul medical se teme de o eventuală infectare cu coronavirus.

Potrivit managerului, până acum, în Spitalul CFR Timișoara a fost îngrijit doar un pacient suspect de coronavirus.

Managerul susține că toți cei care l-au îngrijit au purtat echipament de protecție.

Pe de altă parte, el arată că înțelege parțial temerile personalului medical, deoarece unele dintre persoanele care au demisionat au spus că au boli cronice și că sunt ele însele în categoria de risc, iar altele au spus că se tem să nu ducă virusul acasă, la părinții lor.

Spitalul CFR Timișoara este desemnat să fie în linia a doua de intervenție în Timișoara, adică să preia cazuri doar după ce se umple Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din oraș.

Deși directorul spitalului spune că în unitate sunt echipamente de protecție, el se plânge că toate acestea au fost primite din donații și de la societatea civilă, sau cumpărate din bugetul instituției, nu au fost primite din partea autorităților.

Marius Olaru a declarat că spitalul are echipamente de protecție pentru o săptămână și că reprezentanții ministerului Transporturilor, în subordinea căruia se află spitalul, i-au transmis că depun toate eforturile pentru a le trimite echipamente.

Astfel de demisii în masă au avut loc și la Spitalul Municipal Orăștie (județul Hunedoara), precum și la Spitalul din Mioveni (județul Argeș).

Managerul de la Spitalul din Mioveni s-a plâns, de exemplu, că spitalul are doar 60 de combinezoane, care nu sunt suficiente pentru a proteja cadrele medicale.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că îi va convinge pe medici să rămână în spitale prin echipamentele de protecție pe care le va pune la dispoziția unităților sanitare.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.