CNAIR trebuie să plătească daune familiei unui șofer care a murit după ce s-a izbit cu mașina de o alveolă

alveole rutiere
Foto: Captură YouTube / Știrile TVR

CNAIR trebuie să plătească daune morale familiei unui șofer care a murit după ce s-a izbit cu mașina de o alveolă amplasată greșit, relatează adevărul.ro.

Cazul se judecă de aproape 10 ani, și abia acum familia și-a găsit dreptatea. Accidentul rutier s-a petrecut pe 3 iunie 2014. La acea dată, Nicolae Brebu, în vârstă de 44 ani, transporta echipamente medicale, când TIR-ul pe care îl conducea pe DN79, între Oradea şi Arad, s-a izbit de o alveolă, a ieșit pe contrasens și a lovit un copac din marginea șoselei. Bărbatul a murit pe loc.

Familia a cerut daune morale de 400.000 euro pentru soţie şi câte 300.000 de euro pentru cei 2 copii, acuzând CNAIR că bărbatul a murit deoarece alveolele au fost prost proiectate și executate.

Procesul civil a durat atât de mult deoarece judecătorii nu puteau da o decizie atât timp când exista și un proces penal în această cauză. Iar ancheta penală a durat până în 2022, adică s-a întins pe 8 ani, până când răspunderea penală pentru moartea şoferului s-a prescris.

Abia acum, pe 21 martie 2024, Tribunalul Bihor a decis în favoarea familiei în procesul civil. Judecătorii au decis că alveolele au fost prost proiectate și executate și că familia are dreptul la despăgubiri.

Sumele oferite familiei sunt însă mult mai mici decât cele solicitate: 15.000 euro pentru văduvă și de câte 30.000 de euro pentru fiecare dintre 2 doi copii rămași orfani. Familia va face însă apel la Curtea de Apel Oradea.

Potrivit sursei citate, alveolele montate pe DN 79 provocaseră şi până în 2014 accidente grave. Alți 4 oameni au murit, iar după 2014 CNAIR a refăcut toate alveolele de calmare a traficului de pe şoseaua Oradea – Arad.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.