Cea mai puternică economie din UE ar putea intra în recesiune

FOTO: mohamed_hassan/Pixabay.com
FOTO: mohamed_hassan/Pixabay.com

Bundebank, banca centrală națională a Germaniei, anunță în raportul lunar că economia țării ar putea „din nou să se contracte” în această vară, după un recul de 0,1% al PIB-ului în trimestrul al II-lea, potrivit Hotnews, care citează AFP.

Germania este afectată puternic de războiul comercial dintre cei mai importanți clienți ai săi: Statele Unite ale Americii și China. Mai exact, Germania se bazează în special pe exporturile din sectorul industrial către cele două puteri.

Această problemă a provocat dezbateri politice și s-a luat în considerare necesitatea abandonării dogmei germane a echilibrului bugetar și recurgerea la datorii pentru a compensa efectele negative ale recesiunii care este posibil să apară.

Însă, până acum, poziția oficială a Guvernului este că bugetul federal va rămâne echilibrat cel puțin până în 2021 și nu se va recurge la îndatorări suplimentare.

Jurnaliștii de la Der Spiegel spun, citând surse apropiate discuțiilor despre acest aspect în Guvern, că Angela Merkel și ministrul său de Finanțe, Olaf Scholz, s-ar pregăti să renunțe dacă țara intră în recesiune.

Institutul londonez Centre for Economics and Business Research (CEBR) arată că Statele Unite ale Americii este cea mai mare economie a lumii, cu o valoare de 18 trilioane de dolari. Este vorba despre un procent de 24,3% din avuția globală.

Pe următorul loc se situează China, care a ajuns la 11 trilioane de dolari, iar la distanță mare, pe 3, cu 4,4 trilioane de dolari, este Japonia.

Următoarele trei locuri în acest clasement sunt trei țări din Europa. Germania are 3,3 trilioane de dolari, Marea Britanie – 2,9 trilioane de dolari și Franța – 2,4 trilioane de dolari.

India este cea de-a șaptea economie a lumii, cu 2 trilioane de dolari, urmată de Italia, cu 1,8 trilioane dolari. Pe locul 9 este Brazilia, cu 1,8 trilioane de dolari, iar pe 10 se află Canada, cu o avuție națională de 1,5 trilioane de dolari.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.