Ce este sindromul Asperger, tulburarea „micilor profesori”

ce este sindromul asperger
Un băiat cu sindromul Asperger se joacă cu structuri moleculare. Foto: Poindexter Propellerhead/ Wikipedia.org

În cazul în care ați auzit vorbindu-se despre Asperger și v-ați pus întrebarea Ce este sindromul Asperger, acest articol vă aduce lămuririle necesare.

Sindromul Asperger este o tulburare de dezvoltare caracterizată de dificultăți în interacțiunea socială și în comunicarea nonverbală, precum și de comportamente stereotipe și restrictive, de interese și activități obsesive și repetitive.

Sindromul Asperger face parte din clasa tulburărilor din spectrul autist, fiind considerat o formă mai ușoară de tulburare. Spre deosebire de alte tulburări din spectrul autist, persoanele cu Asperger au un limbaj și o inteligență relativ normale (în cazul copiilor cu Asperger, dezvoltarea cognitivă și a limbajului nu este întârziată).

Ce este sindromul Asperger și de ce se numește așa

 

Sindromul a fost numit astfel după medicul pediatru austriac Hans Asperger care, în anul 1944, a descris caracteristicile mai multor copii aflați în grija sa. Aceștia erau neîndemânatici, nu aveau abilități de comunicare nonverbală și nici nu își înțelegeau unii altora sentimentele (nu aveau empatie), potrivit Wikipedia.org.

Lipsa empatiei poate duce la eșecul de a lega prietenii sau relații cu alte persoane. Deși nu sunt persoane care să evite complet interacțiunea cu alți oameni, cineva cu sindrom Asperger se poate lansa, de exemplu, în monologuri lungi despre un subiect preferat, fără să recunoască / înțeleagă reacțiile celeilalte persoane care vrea să schimbe subiectul sau să încheie conversația pe care o găsește plictisitoare.

Persoanele cu Asperger pot avea comportamente, interese și activități care sunt repetitive și uneori anormal de intense și de focusate. Pot urmări cu religiozitate anumite rutine inflexibile, ca de exemplu să se miște în moduri stereotipe și repetitive, pot fi preocupate de părțile anumitor obiecte sau pot avea comportamente compulsive precum alinierea unor obiecte pentru a forma anumite modele.

Comportamentul unei persoane ce are sindromul Asperger

 

Când vine vorba de a defini ce este sindromul Asperger, una dintre caracteristicile folosite pentru a pune diagnosticul este interesul persoanei pentru un subiect extrem de nișat.

Interesele foarte nișate reprezintă una dintre caracteristicile cele mai frapante ale sindromului Asperger, potrivit Wikipedia.org. Spre exemplu, oamenii cu Asperger pot înmagazina volume uriașe de informații extrem de detaliate despre un subiect foarte nișat, ca de exemplu vremea sau numele stelelor, fără să aibă o înțelegere autentică a temei generale. De exemplu, un copil poate să memoreze numerele modelelor de aparate de fotografiat fără să fie preocupat de fotografie. Aceste interese speciale se pot schimba din când în când.

În ceea ce privește mișcările stereotipe și repetitive, aceste includ bătaia din palme, rotitul mâinilor sau chiar mișcări complexe, făcute cu tot corpul.

Ce este sindromul Asperger și cum se manifestă

 

Alte caracteristici ale tulburării Asperger sunt folosirea neobișnuită a limbajului. Deși copiii cu sindrom Asperger dezvoltă abilități de vorbire fără întârzieri semnficative față de alți copii, folosirea limbajului este adesea atipică. Printre aceste anomalii se pot întâlni:

– tendința de a vorbi / de a scrie în mai multe cuvinte decât este necesar
– tranziții bruște
– neînțelegerea anumitor nuanțe
– folosirea unor metafore pe care doar persoana cu Asperger le înțelege
– folosirea unui limbaj pedant și formal
– anomalii în volumul discursului, intonație, ritm

Copiii cu sindromul Asperger pot avea un limbaj sofisticat pentru vârsta lor, fiind numiți „micii profesori”, însă au dificultăți în a înțelege limbajul figurativ, precum și umorul, ironia, tachinarea ori sarcasmul, mai arată sursa citată.

Ce este sindromul Asperger și când apare

 

Primele semne apar de obicei în jurul vârstei de 2 ani, iar caracteristicile sindromului se păstrează, de regulă, pe parcursul întregii vieți.

Cauza exactă a sindromului Asperger nu este cunoscută. Se pare că tulburarea este moștenită genetic, însă se crede că și factorii de mediu joacă un rol. Scanarea creierului persoanelor cu sindrom Asperger nu a identificat o cauză comună.

Terapii pentru sindromul Asperger

 

Sindromul Asperger nu dispare (nu „se vindecă”). Terapiile aplicate în astfel de cazuri încearcă mai degrabă să limiteze rutina obsesivă sau repetitivă a unei persoane, să îi îmbunătățească abilitățile de comunicare și să îi atenueze stângăcia. Printre tehnicile aplicate se numără:

– terapia comportamental-cognitivă
– terapia fizică
– logopedia
– tratament medicamentos pentru problemele asociate, ca de exemplu anxietatea sau depresia

În cazul celor mai mulți copii, simptomele se ameliorează pe măsură ce cresc, însă dificultățile sociale și de comunicare tind să persiste.

În anul 2015 se estima că la nivel mondial trăiau 37,2 milioane de oameni cu sindrom Asperger.

Foto: Poindexter Propellerhead/ Wikipedia.org

Dacă v-a plăcut acest articol despre Ce este sindromul Asperger, v-ar putea interesa și:

Ce este pandemia

Locuri de vizitat primăvara în România

Vroiam sau voiam – cum e corect?

Angajarea răspunderii Guvernului

Eclipsă totală de Soare

Ce este lumina

Ce este o ordonanță de urgență

Ce sunt celulele stem și la ce ajută

Tensiunea arterială normală

Ce înseamnă autism

Materia întunecată

Ordinea planetelor de la Soare

Cel mai lung cuvânt din lume

Care este cea mai mare planetă

Planetele Sistemului Solar

Cea mai sigură mașină

Eclipsă totală Lună

Câte zile are un an

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.