CCR a decis: Parlamentarii pot amâna alegerile până la primăvară

FOTO: Gov.ro
Parlamentul României. FOTO: Gov.ro

Curtea Constituțională (CCR) a stabilit, în motivarea deciziei prin care a dat undă verde legii prin care Legislativul și-a arogat competența de a stabili data alegerilor parlamentare, că hotărârea de guvern prin care a fost deja stabilită această dată pentru ziua de 6 decembrie își va înceta efectele odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ, potrivit G4Media.ro.

CCR mai precizează că „alegerile vor avea loc peste termen, așadar, într-un termen de cel mult 3 luni de la expirarea mandatului de 4 ani al Camerelor”.

Președintele PSD, șeful Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a anunțat în urmă cu două săptămâni că ia în considerare depunerea unui proiect de lege în Parlament pentru a amâna alegerile parlamentare, programate pentru 6 decembrie.

Acesta a mai spus că nu-l interesează opinia președintelui Klaus Iohannis, care nu vede „oportună amânarea alegerilor parlamentare”.

„Nu ne interesează, în acest moment, că-și dorește sau nu-și dorește preșdintele Iohannis alegeri. Noi suntem pe drumul corect. (…) Pe mine mă intereseaza dacă abordarea PSD de după alegerile prezidențiale (din 2019 – n.red) a fost una corectă, dacă românii au acum încredere în PSD și în mesajele PSD.

Iar rezultatele de la alegerile locale ne arată că percepția s-a schimbat, de aceea am câștigat consilii județene și cele mai multe primării. Dacă Iohannis crede că rostul lui pe acest pământ românesc este să analizeze scorul PNL, este treaba domniei sale, dar și-a uitat haina constituțională de aproape un an”, a declarat Marcel Ciolacu, la Antena 3.

Primul care a venit cu ideea amânării alegerilor parlamentare este liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

„Curtea Constituţională a stabilit că legea care prevede că Parlamentul României este cel care stabileşte data alegerilor parlamentare este constituţională. În aceste condiţii, cred că este foarte potrivit ca Parlamentul să hotărască rapid o dată pentru alegerile parlamentare.

Noi suntem în favoarea organizării lor în luna martie 2021. Pentru acest punct de vedere avem câteva argumente: să ne lămurim unde suntem cu criza coronavirus.

Vedem cifre din ce în ce mai mari de infectări şi încă nu au venit valurile de la deschiderea şcolilor şi alegerile locale. O amânare a alegerilor ne va permite să trecem peste sezonul virozelor şi gripelor de sezon care vor complica şi mai tare situaţia medicală”, a scris Tăriceanu miercuri pe Facebook.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.