AcasăInternationalEuropaBrutalitatea de care au dat dovadă soldații ruși, prin ochii a două...

Brutalitatea de care au dat dovadă soldații ruși, prin ochii a două ucrainence care au pierdut aproape tot

-

Jurnaliștii BBC au discutat cu o ucraineancă ce a fost violată de un soldat cecen. Anna (numele a fost schimbat pentru a-i proteja identitatea) locuia într-un sat la 70 de kilometri vest de capitala Kyiv.

Notă: Acest articol conține descrierea unor acte de violență sexuală.

Pe 7 martie ea era casă cu soțul său, când un soldat străin a năvălit în casă.

„Mi-a pus pistolul la cap, m-a dus într-o casă din apropiere. Mi-a ordonat: „„Dă-ți jos hainele sau te împușc.” Mă tot amenința că mă va omorî dacă nu fac ce zice el. Apoi m-a violat”, a povestit femeia în vârstă de 50 de ani.

Anna a spus că atacatorul său era un tânăr cecen (cecenii sunt aliați cu Rusia și luptă împotriva Ucrainei).

„În timp ce mă viola, au mai intrat 4 soldați. Am crezut că s-a zis cu mine, însă ei l-au îndepărtat. Nu l-am mai văzut”, a relatat Anna, care crede că a fost salvată de o altă unitate de soldați ruși.

Când s-a întors în casa ei, l-a găsit pe soțul său împușcat în abdomen: „A încercat să fugă după mine ca să mă salveze, dar a fost lovit de gloanțe.”

Cei doi soți s-au adăpostit în casa unui vecin. Soțul nu a putut fi dus la spital din cauza luptelor ce se dădeau în zonă. A murit din cauza rănilor două zile mai târziu. Ea și vecinii săi l-au îngropat pe bărbat în spatele curții.

Soldații care l-au oprit pe cecen au stat în casa Annei timp de câteva zile. Ea a povestit că o amenințau mereu cu arma ca să le dea bunurile soțului defunct.

„Când au plecat am găsit droguri și Viagra. Se drogau și de multe ori erau beți. Mulți dintre ei sunt ucigași, violatori și hoți. Doar câțiva sunt OK”, a mai spus Anna.

Jurnaliștii BBC au descoperit un caz similar care s-a petrecut într-un sat la 50 de kilometri vest de Kyiv. Andrii Nebytov, șeful poliției din regiunea Kyiv, a relatat cazul tragic al unei familii (doi soți la vreo 30 de ani și un copil).

„Pe 9 martie, mai mulți soldați ai armatei ruse au intrat în casă. Soțul a încercat să își protejeze soția și copilul. Așa că l-au împușcat în curte”, a povestit Nebytov.

„Apoi, doi soldați au violat-o repetat pe soția lui. Plecau și apoi se întorceau. S-au întors de 3 ori ca să o violeze. Au amenințat-o ca dacă va opune rezistență o să îi rănească băiețelul”, a explicat el.

Când au plecat, soldații au dat foc casei și au împușcat câinele familiei. Femeia și fiul său au scăpat cu viață și au anunțat poliția.

Acum, autoritățile au exhumat trupul bărbatului pentru examinare deoarece vor ca astfel de cazuri să ajungă la instanțele internaționale care investighează crimele de război.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

3 măsuri care nu fac cinste Guvernului Bolojan. O mamă cu...

0
Confruntat cu deficitul uriaș lăsat în urmă de Marcel Ciolacu, Guvernul Bolojan și-a asumat luni răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale menite să...

Tăierea pensiilor speciale, misiune imposibilă pentru Guvernul Bolojan? Toate încercările de...

0
În ultimii ani, partidele politice din Parlament au încercat de mai multe ori să reformeze sistemul pensiilor speciale ori să reducă aceste pensii prin...

Prăbușirea celui mai mare partid din România. PSD, aproape de a...

0
PSD, cel mai mare partid din România, ar obține doar 13,7% din voturile românilor dacă duminica viitoare ar fi alegeri, arată un sondaj de...