Alegeri în Israel. S-au numărat 98% din voturi și este dat un învingător

FOTO: Pixabay.com
FOTO: Pixabay.com

După ce au fost numărate 98% din voturi, partidul de dreapta Likud, al actualului premier Benjamin Netanyahu, ar fi obținut 35 de locuri în Knesset, la fel ca partidul Albastru și Alb, condus de fostul general Benny Gantz, potrivit The Jerusalem Post.

Este sigur că niciun partid nu a obținut majoritatea parlamentară, care îi permite formarea guvernului, iar cei doi lideri urmează să aibă negocieri pentru a stabili alianțe. Din cele 47 de partide care s-au înscris în cursa pentru alegerile legislative din Israel anul acesta, doar 10 au trecut pragul electoral.

Însă, potrivit BBC, formarea unei alianțe ar putea fi o misiune ușoară pentru Netanyahu, care, cu ajutorul parlamentarilor din celelalte partide de dreapta, va ajunge la 65 de voturi în viitorul legislativ. Pentru a obține majoritatea e nevoie de 61 de parlamentari.

Benjamin Netanyahu, în vârstă de 69 de ani, este implicat în trei dosare de corupție, însă neagă că ar fi vinovat de vreo faptă.

În campania electorală, acesta a pus accent pe relația puternică pe care o are cu președintele american Donald Trump, care a recunoscut în 2017 Ierusalimul ca fiind capitala Israelului și a mutat ambasada americană în Orașul Sfânt.

De asemenea, cu două săptămâni înainte de alegeri, Trump a semnat un act de proclamare prin care a recunoscut suveranitatea israeliană asupra înălțimilor Golan, capturate de sub puterea Siriei în războiul din 1967.

Netanyahu a promis că va anexa așezările evreiești din Cisiordania. Potrivit presei de peste Ocean, administrația Trump ar urma să pregătească un plan de pace în regiune.

FOTO: Pixabay.com

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.