Leul, tot mai lent în cursa valutară. Minim istoric în raport cu euro

FOTO: Gerd Altmann/Pixabay.com
FOTO: Gerd Altmann/Pixabay.com

Un euro a ajuns să fie cotat la 4 lei și 65 de bani, potrivit cursului BNR de marți, acesta fiind un nou record istoric pentru moneda europeană.

Euro a urcat cu aproape un ban față de nivelul de ieri, în timp ce dolarul a câștigat și el doi bani în fața leului, urcând la 3 lei și 96 de bani. Și francul elvețian a înregistrat un avans, până la 3 lei și 99 de bani.

Specialiștii se așteaptă ca leul să își continue deprecierea, în special pe fondul instabilității politice și fiscale. Problemele cu legea pe care le are șeful coaliției de guvernare, Liviu Dragnea, sunt și ele un factor care contribuie la scăderea monedei naționale în raport cu cea europeană.

”Tendinţele speculative nu vor duce neapărat la o depreciere ultrarapidă, dar eventualele reveniri sub pragul de 4,6 vor mai fi doar temporare. De acum discutăm de un nou palier al cotaţiilor – între 4,6 şi 4,7 lei/euro”, a declarat analistul financiar Claudiu Cazacu, citat de Digi24.

În urmă cu o săptămână, euro a scăzut până la 4,6306 lei, iar joi a reluat trendul crescător atingând nivelul de 4,6387 lei. Vineri, leul s-a depreciat în raport cu euro, în linie cu tendinţa regională.

Precedentul record negativ al monedei naționale fusese atins pe 13 noiembrie 2017, când euro era cotat la o valoare maximă istorică de 4,6495 lei.

Tot azi, ROBOR la trei luni a scăzut la 2,16%, faţă de 2,18%, maximul ultimilor trei ani (30 octombrie 2014). ROBOR la şase luni a stagnat la 2,28%. Este important de știut că primele patru bănci din sistemul bancar lucrează cu dobânzi legate de indicele de referinţă Robor la 6 luni.

Aurul a fost cotat la 163,2575 lei pentru un gram, în ușoară scădere faţă de şedinţa precedentă.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.