Unul dintre cele mai mari mall-uri anunță că se închide

FOTO: Alexandru Panoiu/Wikimedia Commons
FOTO: Alexandru Panoiu/Wikimedia Commons

Băneasa Shopping City anunță că își întrerupe activitatea între 23 martie și 16 aprilie pentru a-și proteja atât clienții și retailerii, cât și angajații, în contextul pandemiei de coronavirus.

Foarte important de precizat este faptul că hypermarket-ul Carrefour va avea program ca și până acum, între orele 8:00 și 22:00, iar farmaciile vor avea program normal, între orele 10:00 și 22:00. De altfel, chiar dacă și alte mall-uri din țară vor lua aceeași decizie, magazinele alimentare și farmaciile vor rămâne în continuare deschise.

„Băneasa Shopping City consideră că este de datoria sa să protejeze comunitatea, clienții, retailerii precum și angajații care își desfășoară activitatea de zi cu zi în magazinele centrului comercial, pentru că sănătatea și siguranța lor sunt o prioritate permanentă.

Este decizia noastră voluntară să dispunem suspendarea temporara a centrului comercial, în perioada 23 martie-16 aprilie 2020 sau până când starea de urgență instaurată de autorități va fi ridicată. Excepție de la această măsură face hypermarketul Carrefour care va avea program ca și până acum, între orele 08.00-22.00 și farmaciile care vor avea program de funcționare normal, între orele 10.00-22.00.

Băneasa Shopping City, angajații retailerilor precum și echipa centrului comercial formează o comunitate pe care o respectăm și a cărei siguranță și sănătate au devenit în prezent obiective capitale. Este o situație fără precedent pentru noi. În toată activitatea noastră nu am fost nevoiți să luăm o decizie similară, însă evenimentele recente și momentele dificile cu care societatea se confruntă, ne obligă la responsabilitate.

În cei 12 ani de funcționare, Băneasa Shopping City s-a poziționat ca lider al pieței de retail și ne dorim să continuam să inspirăm și să oferim un exemplu de responsabilitate prin decizia noastră în această perioadă dificilă. Suntem conștienți că măsura va avea un impact economic semnificativ asupra afacerilor noastre, însă acum este esențial să avem o atitudine care facilitează prevenția.

Ne dorim să rămânem uniți în demersurile de a proteja, să fim responsabili și să trecem cu bine peste această perioadă dificilă!”, a declarat Arthur Popa, CEO al Băneasa Shopping City.

”Experiența internațională, autoritațile și specialiștii recomandă distanțarea socială, aceasta fiind singura metodă eficientă pentru a preveni răspândirea virusului, și este în interesul superior al întregii comunități locale și nu numai, să respecte această recomandare și să adopte măsuri preventive”, mai transmite Băneasa Shopping City.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.