Tesla a început producția unei noi mașini electrice

Șeful Tesla, Elon Musk, a anunțat că a început producția unui nou model de mașină electrică. De data aceasta este vorba despre un camion electric care se numește Tesla Semi. Primii clienți sunt producătorii Pepsi, iar camioanele vor începe să iasă de pe poarta fabricii din luna decembrie a acestui an.

Conceptul Tesla Semi a fost prezentat în 2017 și ar fi trebuit să fie produs din 2019. Echipa lui Elon Musk a luat decizia să amâne producerea acestor camioane. Un astfel de camion ar urma să aibă o autonomie de până la 805 kilometri cu o singură încărcare completă.

Potrivit unor calcule făcute de cei de la Pepsi, cu ajutorul camioanelor de la Tesla s-ar face o reducere a costurilor de transport cu aproximativ jumătate față de cele cu mașini diesel.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.