Senatul a trecut legea care pedepsește cu închisoarea neplata taxelor și contribuțiilor

FOTO: senat.ro
FOTO: senat.ro

Senatul a adoptat tacit propunerea legislativă a fostului ministru Eugen Teodorovici care prevede închisoare până la 6 ani pentru patronii care nu le plătesc angajaților dările către sistemele de pensii și sănătate ori impozitele la buget.

Măsura, una controversată, prevede pedeapsa cu închisoarea de la 1 an la 6 ani pentru administratorii și patronii companiilor care nu virează impozitul și contribuțiile angajaților în termen de 30 de zile de la plata salariilor. Sunt luate în calcul doar firme care au restanțe de peste 100.000 de euro.

Nota de adoptare tacită a proiectului legislativ depus în regim de urgență la Senat a fost citită de președintele Senatului, Teodor Meleșcanu.

Printre taxele cuprinse în lege și a căror neplată poate fi pedepsită cu închisoarea sunt următoarele:

– impozitul pe dividendele plătite de o persoană juridică română către o altă persoană juridică română
– impozitul pentru veniturile din activităţi independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă
– impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală
– impozit pe venitul din salarii şi asimilate salariilor
– impozitul pe veniturile din arendă
– impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi
– impozit pe veniturile sub formă de dividende
– impozitul pe veniturile din pensii, contribuţia de asigurări sociale, contribuţia de asigurări sociale de sănătate
– impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi
– impozit datorat pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal
– contribuţia la Fondul pentru mediu.

Mai mult, noul proiect legislativ, care va fi dezbătut de deputați, prevede o pedeapsă între 2 și 7 ani de închisoare pentru “stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat”.

“Faptele nu se pedepsesc dacă prejudiciul cauzat prin infracţiune este de până la 10.000 de euro, în echivalentul monedei naţionale, iar în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la citirea actului de sesizare, suspectul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul”, se mai precizează în proiectul de act normativ.

Mediul de afaceri din România critică dur măsura, care urmează să fie dezbătută în Camera Deputaților, care este for decizional.