Se stabilesc noile completuri de judecată la ÎCCJ. Ce se întâmplă cu dosarul lui Dragnea

FOTO: Arek Socha/Pixabay.com
FOTO: Arek Socha/Pixabay.com

Sute de dosare vor fi judecate din nou de noile completuri, care vor fi stabilite vineri, prin tragere la sorți, după o decizie a Curții Constituționale.

Judecătorii Curții au decis, ieri, că sesizarea premierului Viorica Dăncilă în legătură cu un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe tema constituirii completurilor de cinci judecători, este îndreptățită.

Valer Dorneanu, președintele Curții Constituționale, a spus chiar că din 2014 până acum, prin câteva hotărâri succesive, instanța supremă nu a respectat legea așa cum au adoptat-o senatorii și deputații.

În luna iunie a intrat în vigoare noua lege a organizării judiciare, care prevede ca la începutul fiecărui an toți președinții completelor de judecători să fie trași la sorți.

Curtea Constituțională a decis că Înalta Curte de Casație și Justiție și-ar fi arogat competențe legislative prin faptul că nu pune în aplicare imediat prevederea din noua lege 304 privind organizarea judiciară, potrivit căreia completele de 5 judecători de la ÎCCJ se formează exclusiv prin tragere la sorți, fără a exista membri de drept, ca până acum.

Astfel, va fi recreat și completul care judecă apelul la dosarul angajărilor fictive, în care președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

Cazul său va fi reluat în curând.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.