Scandal în Camera Deputaților: „Dragnea și Iordache au fost revocați!”

Ședință cu scântei în plenul Camerei Deputaților. PNL a cerut la începutul ședinței introducerea pe ordinea de zi a unor proiecte de revocare atât a lui Liviu Dragnea, din funcția de președinte, cât și a lui Florin Iordache, din cea de vicepreședinte.

Cel care a condus ședința în locul lui Liviu Dragnea, Florin Iordache, a refuzat să supună la vot propunerile PNL și a afirmat că nu sunt regulamentare.

După ce au luat cuvântul mai mulți lideri ai partidelor parlamentare, Iordache a anunțat că suspendă ședința, moment în care vicepreședintele Camerei Deputaților Marilen Pirtea, reprezentant al PNL, a susținut că preia conducerea plenului și a supus la vot toate solicitările opoziției, deși avea microfonul tăiat.

Cei din Opoziție aflați în sală au votat cu mâna ridicată, iar apoi liderii PNL, USR și PMP au susținut că Liviu Dragnea și Florin Iordache au fost revocați.

„Domnul Iordache este cel mai slugarnic interpus al lui Liviu Dragnea. Majoritatea PSD-ALDE nu mai există. Domnul Dragnea este revocat. Dacă nu țineți cont de aceste lucruri, ne rezervăm dreptul de a de nu participa la lucrările Camerei. Ați confiscat abuziv puterea”, a declarat Raluca Turcan (PNL).

Și liderul USR, Dan Barna, a declarat că „Liviu Dragnea a fost demis, Florin Iordache nu mai are dreptul să conducă ședința, Plenul este suveran”. Același lucru l-a susținut și președintele PMP, Eugen Tomac.

„Regulamentul nu a fost respectat”, a declarat Florin Iordache. Regulamentul invocat de cei de la PSD prevede că propunerea de revocare a liderului Camerei se face la propunerea liderului de grup parlamentar care l-a propus. Cei din opoziție însă propuneau un vot de revocare pentru încălcarea regulamentului și a Constituției, un proiect de hotărâre respins săptămâna trecută de Biroul Permanent.

Potrivit listei de prezență, 36 de parlamentari PSD au lipsit de la ședința de astăzi a Camerei Deputaților. Liderii PSD le-au transmis de dimineață mesaje parlamentarilor să participe „obligatoriu” la ședință și „să nu părăsească sala până la sfârșit”.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.