Salariul minim brut crește de la 1 ianuarie 2019 la 2.080 de lei

FOTO: GreatNews.ro salariul minim brut
FOTO: GreatNews.ro

Salariul minim brut crește de la 1 ianuarie 2019 la 2.080 de lei, a anunțat premierul Viorica Dăncilă în ședința de Guvern de azi.

De la 1 ianuarie 2019 salariul minim brut pe țară va crește de la 1.900 de lei la 2.080 de lei. În mână, angajații vor lua cu 100 de lei mai mult.

Salariul minim brut va fi mai mare pentru angajații cu studii superioare care au cel puțin un an vechime în domeniul studiilor. Ei vor primi un salariu brut de 2.350 de lei.

Anunțul a fost făcut de premierul Viorica Dăncilă în ședința de Guvern de vineri, 7 decembrie.

Salariul minim brut va fi de 2.080 de lei

„Discutăm în şedinţa de astăzi Hotărârea de Guvern prin care majorăm salariul minim brut la 2.080 de lei, respectiv 2.350 de lei, pentru angajații cu studii superioare şi cu 1 an vechime în domeniul acestor studii. Această decizie va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2019. Adoptăm acest act având în vedere Ordonanța de Urgenţă prin care am modificat Codul Muncii şi am introdus noțiunea de salariu minim diferențiat. Majorarea salariului de bază minim brut pe ţară, garantat în plată la 2.080 de lei reprezintă o creştere de 9,47%, iar nivelul de 2.350 de lei, aplicat pentru personalul cu studii superioare şi o vechime în muncă de cel puţin 1 an, reprezintă o creştere de 23,68%”, a menționat Dăncilă.

Salariul minim brut: de la 1.900 la 2.080 de lei

Până acum, salariul minim brut era de 1.900 de lei, iar cel net 1.162 de lei.

De la 1 ianuarie, salariul minim brut va fi de 2.080 de lei, iar cel net 1.263 de lei.

Prin urmare, românii plătiți cu salariul minim pe țară vor pleca acasă în fiecare lună cu 100 de lei în plus.

„Așadar, ne îndeplinim angajamentul de majorare a veniturilor populației şi vreau să subliniez cu această ocazie că salariile din sistemul bugetar vor continua să crească, potrivit Legii salarizării unitare, adoptată de Parlament”, a mai promis premierul.

Viorica Dăncilă a menționat că informațiile potrivit cărora salariile bugetarilor vor fi înghețate în anul 2019 sunt false: „Construcția bugetului pentru anul viitor are în vedere creșterea salariilor în sistemul public, cât şi veniturile pensionarilor, aşa cum este stabilit în Legea pensiilor. Cu alte cuvinte, salariile şi pensiile nu vor fi înghețate, ci vor creşte. Aceasta pentru că au apărut în spaţiul public anumite informații care pot crea incertitudine şi cred că nu este corect, nu este drept să creăm îngrijorări, să ne jucăm cu sentimentele pensionarilor, ale salariaților şi să ducem în spaţiul public informații eronate. Am vrut să pun capăt acestor speculații nefondate apărute în spaţiul public”.

Tot astăzi, Guvernul a adoptat o decizie prin care continuă măsura acordării voucherelor de vacanță de 1.450 de lei angajaților din sistemul public şi în următorii doi ani, 2019 şi 2020.

„Vorbim de o măsură apreciată şi de către români, peste 1.200.000 de persoane au primit vouchere de vacanță în acest an, pe care le-au utilizat în unităţi de cazare în România. Acest fapt a dus la o creştere cu peste 5% a numărului de turiști din ţara noastră, până în luna septembrie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, faţă de anul trecut se înregistrează o creştere cu 10% a solicitărilor de autorizații pentru unitățile de cazare din România”, a precizat Dăncilă.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.