România, pe locul 14 în lume la rata de vaccinare anti-COVID-19

Vacci COVID-19. Foto: Pixabay

Potrivit secretarului de stat în Ministerul Sănătății Marius Baciu, România este pe locurile fruntașe în ceea ce privește rata de vaccinare anti-COVID-19, până în acest moment.

”România se află pe locul 14 la nivel global, cu o rată de doze administrate la suta de persoane de 4,41 de doze, peste media europeană de 3,77 şi în faţa unor ţări care au sisteme de sănătate mult mai performante, mult mai eficiente, ţări precum Germania, Franţa Italia, Polonia şi aşa mai departe”, a declarat Marius Baciu.

”Analiza prezintă date din 73 de ţări şi în total până în momentul de faţă sunt peste 131 de milioane de doze administrate, cu o medie de 4,7 milioane de doze pe zi la nivel global”, a continuat secretarul de stat.

Acesta a mai spus că efortul de vaccinare se va intensifica în România, urmând să fie deschise alte 180 de centre de vaccinare, 22 dintre ele urmând să fie în București.

”Pe măsură ce se deschid centre de vaccinare se alocă şi se identifică personal necesar din imediata proximitate, din interiorul localităţii respective, pentru că, practic, ai nevoie să ai personal medical în localitatea respectivă, nu să ajungi în situaţia în care personalul medical să facă naveta”, a adăugat Baciu.

Obiectivul autorităților pentru a opri pandemia de COVID-19 rămâne imunizarea a 70 la sută din populație.

România a primit azi o nouă tranșă din vaccinurile Pfizer, iar în perioada următoare așteaptă tranșe suplimentare de la Astra-Zeneca.