Google i-a dedicat un Doodle româncei Elisa Leonida Zamfirescu, care ar fi împlinit 131 de ani în 10 noiembrie 2018.
Zamfirescu s-a născut în 1887 și a fost una dintre primele femei inginer din lume. În cei 86 de ani de viață, ea a reușit să se impună într-un domeniu dominat de bărbați și a făcut cercetări extinse ale resurselor minerale ale României.
Cine a fost Elisa Leonida Zamfirescu
Zamfirescu, care provenea dintr-o familie cu 11 copii, a fost respinsă de la Școala de Drumuri și Poduri din București, după ce a absolvit liceul, din cauza faptului că era femeie.
În schimb, a mers la Universitatea Tehnică din Berlin, unde a studiat ingineria mecanică, obținând diploma în 1912.
După absolvire, Zamfirescu a lucrat la Institutul Geologic Român, unde a condus un laborator. În timpul Primului Război Mondial, Elisa Leonida Zamfirescu a fost managerul spitalului de campanie de la Mărășești.
Google Doodle: Elisa Leonida Zamfirescu
A pus bazele unor noi metode și tehnici de analiză a mineralelor precum cărbunele și petrolul, lucând până la vârsta de 75 de ani.
Elisa Leonida Zamfirescu a fost un militant pentru dezarmarea mondială, în special pentru eliminarea armelor nucleare.
O stradă din București și un premiu acordat femielor cu merite deosebite în știință și tehnologie îi poartă numele.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: