AcasăInternationalPutin a sărbătorit „Ziua Victoriei” cu o paradă militară. Ce le-a transmis...

Putin a sărbătorit „Ziua Victoriei” cu o paradă militară. Ce le-a transmis rușilor

-

O paradă militară a avut loc în Piața Roșie din Moscova, cu ocazia împlinirii a 77 de ani de la victoria sovietică împotriva Germaniei naziste în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Evenimentul a fost prezidat de președintele rus Vladimir Putin. Nu a participat niciun lider străin.

Putin a susținut un discus în care a criticat Occidentul și i-a lăudat pe soldații ruși care lupat acum în Ucraina.

„Este la fel și acum. Luptați pentru oamenii noștri din Donbas, pentru securitatea patriei noastre. Ziua victoriei este aproape de inima fiecăruia dintre noi. Nu există familie în Rusia care să nu fi fost pârjolită de marele război patriotic. Suntem mândri de generația de învingători”.

El a acuzat SUA și „slujitorii săi” că provoacă o amenințare, iar „pericolul creștea în fiecare zi”. Putin a spus că Rusia îi sărbătoreşte ca tovarăşi stimaţi pe cei din armatele aliate, inclusiv pe englezii, francezii şi americanii care au luptat alături de Uniunea Sovietică în cel de-al doilea război mondial.

El a continuat spunând că se adresează forțelor armate ale Rusiei și „milițiilor din Donbas”, spunând că luptă pe pământul lor pentru a apăra Rusia.

„Nimeni nu va uita lecțiile celui de-al doilea război mondial, astfel încât să nu fie loc în lume pentru pedepsitori și naziști”, a mai spus Putin.

„Datoria noastră este să facem totul pentru ca oroarea unui război global să nu se mai repete. Mă adresez soldaților noștri și luptătorilor din Donbas: Luptați pentru patria mamă, pentru viitorul vostru”, a spus Putin. 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

3 măsuri care nu fac cinste Guvernului Bolojan. O mamă cu...

0
Confruntat cu deficitul uriaș lăsat în urmă de Marcel Ciolacu, Guvernul Bolojan și-a asumat luni răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale menite să...

Tăierea pensiilor speciale, misiune imposibilă pentru Guvernul Bolojan? Toate încercările de...

0
În ultimii ani, partidele politice din Parlament au încercat de mai multe ori să reformeze sistemul pensiilor speciale ori să reducă aceste pensii prin...

Prăbușirea celui mai mare partid din România. PSD, aproape de a...

0
PSD, cel mai mare partid din România, ar obține doar 13,7% din voturile românilor dacă duminica viitoare ar fi alegeri, arată un sondaj de...