PSD nu renunță la OUG care revizuiește sentințele

FOTO: Gov.ro viorica dăncilă
FOTO: Gov.ro

Partidul Social-Democrat anunță că ordonanța de urgență pentru revizuirea sentințelor definitive de la Înalta Curte de Casație și Justiție va fi dată.

„Celor care încă susțin că Guvernul nu ar trebui să dea OUG pentru reinstituirea drepturilor fundamentale încălcate în procesele conduse de completele ilegale de la Înalta Curte le punem în vedere următorul fragment din Art. 47 din carta europeană a drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene: Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege.

Deci dacă acele complete de la Înalta Curte nu au fost constituite prin respectarea legii, cum confirmă Curtea Constituțională, vorbim de încălcarea unui drept fundamental.

Ce facem în această situație? Mai ținem cont de drepturile fundamentale sau ne întoarcem la o Justiție de tip sovietic?”, transmite PSD, într-o postare pe pagina de Facebook.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la sfârșitul lunii ianuarie, că este necesară adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pentru contestarea în anulare a sentinţelor definitive date de completurile de 5 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în perioada 2014-2018 și că a discutat cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader despre această ordonanţă.

Pe 7 noiembrie, Curtea Constituţională a admis sesizarea premierului Viorica Dăncilă în legătură cu un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema constituirii completelor de 5 judecători.

De asemenea, Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, existența unui conflict între Parlament și Parchetul General din cauza protocoalelor secrete încheiate cu SRI.

Deși Curtea a precizat că decizia se aplică dosarelor care încă nu au primit sentința definitivă, Turorel Toader a anunțat în ianuarie că e necesar un „remediu”.

„Ce facem cu deciziile definitive pronunțate pe bază de protocoale sau de complete nelegal constituite? Sigur, trebuie să găsim remediul, pentru că într-un stat de drept nu poți să-i spui românului: Domnule, asta e. (…)

Ba putem face, adopta o reglementare juridică de natură să permită îndreptarea acestor abuzuri comise într-un caz, sau altul, sau altul, sau altul. (…) În opinia mea, dar nu decid doar eu, poate să o facă Parlamentul sau Guvernul foarte bine, vom adopta acte juridice de natură să permită îndreptarea acestor abuzuri”, a anunțat Tudorel Toader.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.