PSD cere ca banii de la Bruxelles să fie dați pe dublarea alocațiilor și creșterea pensiilor

FOTO: Facebook/Marcel Ciolacu
FOTO: Facebook/Marcel Ciolacu

Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, susține, într-o postare pe Facebook, că Guvernul trebuie să dubleze alocațiile și să crească pensiile cu 40%, după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat marți dimineață la Bruxelles că România va primi în total 79,9 miliarde de euro din planul de recuperare de 750 de miliarde euro și bugetul multianual 2021 – 2027 al UE, în valoare de 1.074 de miliarde de euro.

„Dacă ar fi să dăm crezare anunțului triumfalist al președintelui Iohannis de la Bruxelles, Guvernul PNL trebuie să dubleze alocațiile și să crească pensiile cu 40%. Nu mai are nicio scuză! Faceți investițiile din bani europeni și creșteți puterea de cumpărare a românilor!

Îl aștept pe Orban să le spună românilor câți din acești bani sunt de fapt împrumuturi și nu alocări nerambursabile, câți sunt pentru relansarea economică rapidă și câți sunt pentru exercițiul financiar 2021-2027”, a scris Ciolacu pe Facebook.

Liderii Uniunii Europene au ajuns la un acord în ceea ce privește masivul plan de stimulare a economiilor lovite de coronavirus. Consensul s-a obținut marți dimineață, după ce negocierile au durat toată noaptea.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți dimineață, că „este un acord extrem de important pentru România”. „Iată că, după discuții foarte complicate, după patru zile și patru nopți de negociere, am obținut pentru România o sumă impresionantă, 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene”, a explicat președintele român.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.