PSD: Care e pasul 2 după Cîțu? Vin la guvernare USR cu AUR? Suntem pregătiți să preluăm guvernarea!

Foto: Opinia Timișoarei
Foto: Opinia Timișoarei

Sorin Grindeanu transmite că PSD ar dori să știe, înainte să voteze moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR, care este următorul pas după căderea guvernului condus de Florin Cîțu.

„Vrem să vedem care este pasul doi, după ce Florin Cîțu pleacă. Există un program de guvernare USR – AUR? Ne-ar interesa aceste discuții, că așa se poartă, să vedem care este pasul doi. Ce se întâmplă după ce Florin Cîțu pleacă? Există un program de guvernare USR cu AUR? Că dacă au făcut o moțiune comună, mă gândesc că e și pasul doi.

Mă gândesc că Florin Cîțu trebuie să ia act de demisiile celor 6. Să le înainteze către Cotroceni, cred, să numească niște înlocuitori, în acel moment se schimbă compoziția politică a guvernului, și conform Constituției este un termen maxim de 45 de zile în care Florin Cîțu trebuie să vină în Parlament pentru un nou vot de încredere. Pe care PSD-ul nu-l va da. Ca să închidem subiectul.

Florin Cîțu, din punctul nostru de vedere, e picat. În orice calcule facem.

Ne-ar interesa aceste discuții, că așa se poartă, să vedem care este pasul doi. Ce se întâmplă după ce Florin Cîțu pleacă? Există un program de guvernare USR cu AUR? Că dacă au făcut o moțiune comună, mă gândesc că e și pasul doi.

Vor să discute și cu noi lucrul ăsta? Suntem deschiși. Lucrul ăsta îl spunem de fiecare dată. Suntem deschiși unei discuții despre România și despre pasul doi.

Noi credem că în acest moment, cea mai bună cale pe care putem să o luăm – pentru că altfel intrăm doar în soluții de moment – e să mergem către alegeri anticipate. Știu că e o premieră în România, sunt destul de greu de făcut aceste lucruri. Știți că de fiecare dată poporul are dreptate. Și când se ceartă toată clasa politică, pentru că asta e imaginea de azi a României, trebuie să te întorci la popor. Nu văd altă soluție”, a declara Sorin Grindeanu, la Digi24.

Ciolacu: Suntem pregătiți să venim la guvernare

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că dacă moțiunea de cenzură va ajunge în Parlament, social-democrații o vor vota.

Întrebat la postul România TV de ce reprezentanţii PSD din Birourile permanente ale Parlamentului nu asigură cvorumul astfel încât moţiunea să intre în dezbatere, Marcel Ciolacu a răspuns că în orice stat democratic puterea este cea care asigură cvorumul.

„Pe procedurile parlamentare e o cutumă oriunde, în orice stat democratic: puterea asigură cvorumul. Peste tot, în toate structurile Parlamentului. Conduce PSD vreo cameră a Parlamentului? Atunci care e problema cu PSD? Noi nu ne băgăm în lupta lor”, a declarat liderul social-democrat.

El a reiterat că, dacă moţiunea va ajunge pe ordinea de zi, atunci PSD o va vota.

„Am spus foarte clar că votăm moţiunea de cenzură şi, mai mult decât atât, presupun că USR-ul ne spune foarte clar că, în acel moment, mergem la alegeri anticipate. Să ajungă la vot şi o votăm. Presupun că o să trebuiască să aibă o discuţie cu noi. Data trecută, noi am propus o moţiune, am trimis textul. Ei au făcut o moţiune, nu au avut bunul-simţ să ne trimită nici textul. Dacă vrei voturile unui partid nu trebuie să şi vorbeşti cu acel partid? (…) Eu vreau să plece tot guvernul. Eu vreau alegeri anticipate”, a subliniat Ciolacu.

Dan Barna, despre întâlnirea cu Iohannis: A fost benignă

Liderul USR PLUS, Dan Barna, a declarat despre întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis, de ieri, că a fost una „benignă”.

Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a declarat că întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis a fost „mai degrabă formală”, în care nu s-au prezentat soluţii sau scenarii.

„Nu s-a prezentat vreo soluţie, nu s-au analizat scenarii. A fost o întâlnire mai degrabă formală”, a arătat Barna, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

Liderul USR PLUS s-a declarat dezamăgit, spunând că a fost o întâlnire formală, „benignă”, în care a trecut în revistă istoricul crizei politice și a exprimat poziția formațiunii politice pe care o reprezintă, conform căreia ieșirea din criză se poate realiza foarte rapid, printr-un nou premier propus de președinte sau PNL.

„Cam aici s-a terminat partea de conținut a dialogului pe care l-am avut cu președintele. Nu s-a prezentat vreo soluție, nu s-au analizat scenarii”, a afirmat Barna.