Sute de bucureșteni au protestat sâmbătă seara, în Piața Universității, împotriva legii ACTA, acordul internațional care își propune să lupte împotriva pirateriei pe internet. Tinerii protestatari nu și-au ascuns ura pe care le-a stârnit-o legea ACTA și au strigat tare împotriva îngrădirii libertății de exprimare pe internet.
A fost atât de frig încât fotografii și-au înfășurat obiectivele în fulare. A mai și nins, iar la lăsarea serii nu puteai sta cu mâinile afară din buzunare mai mult de câteva minute. Cât despre degetele de la picioare, probabil că mulți au încetat să le mai simtă încă din prima jumătate de oră petrecută la fântână. Dar protestatarii au rezistat și după lăsarea întunericului. Ca să se mai încălzească au sărit prin piață strigând „Pentru orice ciumpalac / Frigu-i afrodiziac”.
Puse la cale pe Facebook, protestele împotriva legii ACTA au început în fața Teatrului Național București, pe la ora patru după-amiaza, însă curând manifestanții s-au mutat la fântână, lângă Universitatea de Arhitectură.
Nicio prevedere a legii ACTA nu a scăpat de mânia tinerilor, care au denunțat nu doar posibilitatea ca furnizorii de internet să aibă acces la calculatorul și la e-mailul lor, ci și corporațiile din industria de muzică, legile de copyright sau închiderea site-urilor care conțin materiale piratate.
„Toată muzica contemporană este cunoscută datorită YouTube-ului”
Alexandru Pavel, un tânăr de 18 ani, a ieșit în stradă pentru că nu vrea un internet restricționat: „Dacă legea ACTA intră în vigoare n-o să mai putem asculta decât muzică de la biserică. Dar nici d-aia, că și ea este piratată”.
„Să stăm în casă și să nu facem nimic, nu o să rezolvăm ceva”, spune și Alexandra Teodor din București, în vârstă de 32 de ani. Tânăra critică legea ACTA deoarece nu au existat consultări cu societatea civilă și totul s-a făcut „în secret”. „Nu mai ai acces la cultură [dacă trece legea ACTA]. Despre YouTube poți să spui că îngăduie pirateria, dar în același timp toată muzica contemporană este cunoscută datorită YouTube-ului. A fi cunoscut înseamnă a fi piratat. La ce-ți folosește că nu ești piratat dacă nu te cunoaște nimeni?”, continuă ea.
La fel de indignată este de prvederea legii ACTA conform căreia provederii de internet ar putea consulta informaţiile din calculatorul unei persoane conectate atunci când există suspiciuni că aceasta foloseşte sau accesează material piratat: „Calculatorul meu e creierul meu. Acolo se oglindesc toate interesele mele personale. E inacceptabil așa ceva. Ne mai trebuie și CIP-uri și gata, suntem niște cyber-șoricei foarte ușor de controlat”.
Articol recomandat: Ce este ACTA, legea care schimbă internetul. România se poate retrage oricând
„Nu văd de ce o trupă ca Metallica se bate să nu fie piratată”
Prezent la protestul împotriva legii ACTA de la Piața Universității, Marius Vintilă spune despre acord că este un atac direct la libertățile fundamentale ale omului: „Transformă providerii de internet în poliție privată. Probabil că a deranjat pe foartă multă lume că internetul permite un schimb liber de idei care nu mai este permis nicăieri în media mainstream. Și vă spune asta un om care a lucrat 14 ani în media”.
Pe de altă parte, chestiunea este delicată când vine vorba de mici artiști care au nevoie să câștige bani din vânzarea operei lor: „Consider că pentru ei ar fi mult mai bine să nu se poată pirata”.
În schimb, Vintilă nu are înțelegere pentru artiștii consacrați, multimilionari, care luptă cu îndârjire împotriva pirateriei: „Nu văd de ce o trupă de pensionari de milioane ca Metallica se bate ani de zile cu Napster (unul dintre primele site-uri de sharing gratuit – n.r.) ca să nu le mai pirateze operele. S-au supărat foarte tare că n-au mai câștigat 100 de milioane, au câștigat 82 de milioane. Mi se pare degradant”.
„Treaba asta e nedreaptă cumva. E nedrept și pentru cei care nu au bani pentru un CD. Mai ales că prețurile pentru CD-uri, DVD-uri sunt imense”, completează el.
Articol recomandat: Ce este legea SOPA, proiectul SUA care vizează site-urile din toată lumea
„O să înceapă iar manipularea prin televizor”
Cosmin Ionescu, de 24 de ani, are aceeași părere și spune că a venit să protesteze împotriva legii ACTA deoarece ea ar îngrădi liberatatea de a downloada de pe internet: „Pirateria poate oferi lucruri bune pentru cultură. De unde să avem acces la informații bune? Mulți nu-și permit să cumpere informația, așa că au acces liber la ea”. Dacă legea ACTA ar trece, Cosmin spune că s-ar simți în pericol pentru că n-ar ști niciodată ce regulă încalcă.
Prietenul său, Valentin Stana (23 de ani), prevede un viitor sumbru dacă va trece legea ACTA: „O să înceapă iar manipularea prin televizor”.
Articol recomandat: Ce este legea PIPA. Un articol foarte criticat al documentului va fi eliminat
Sloganurile împotriva legii ACTA scandate în Piața Universității:
Nu corporația / Face legislația
Pentru orice ciumpalac / Frigu-i afrodiziac
Pe YouTube și pe torent / Noi nu vrem abonament
Vă rugăm să ne scuzați / Ne simțim supravegheați
Internet curat / Nu restricționat
Băgați ACTA în dubă
Cine nu sare / Ori e cu ACTA / Ori e prost de moare
Dacă ACTA ai semnat / Libertatea ne-ai furat
Plouă, ninge / Noi vom învinge
Avem hackeri civili printre noi
Jos cenzura
Nu vrem ACTA
ACTA de-aprobați / Sunteți condamnați
ACTA la gunoi
România-i țara mea / Și nu vreau ACTA în ea
Frigul, gerul / Ne-arată caracterul
Bodu a semnat / ACTA cu diavolul / Prin ACTA a umilit / Iar poporul / Pentru că a acceptat / Să fim toți spionați / De slugile lui Traian Băsescu
Fotografii: Andreea Dogar
Dacă ți-a plăcut acest articol, dă-ne un like pe pagina noastră de Facebook.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: