AcasăAlegerile editorilorPromisiunile lui Cuc: ”Dispozitive de scanare a retinei pentru a vedea cât...

Promisiunile lui Cuc: ”Dispozitive de scanare a retinei pentru a vedea cât de obosiți sunt șoferii de TIR”

-

Cu toate că marile proiecte de infrastructură ale României mai mult bat pasul pe loc, iar țara noastră e codașă în Uniunea Europeană la numărul de kilometri de autostrăzi, ministrul Transporturilor Răzvan Cuc face în continuare promisiuni fabuloase.

Accidentul teribil de sâmbătă dimineața, în care zece oameni au murit și șapte au fost răniți, după ce un TIR a zdrobit un microbuz, l-a adus din nou în prim-plan pe ministrul Cuc.

”Am luat câteva decizii cu privire la implementarea unor măsuri suplimentare faţă de reglementările care există în momentul de faţă pe partea de control pentru tahografe şi controlul care se exercită asupra TIR-urilor şi maşinilor care transportă marfă”, a spus Cuc, după o întâlnire cu reprezentanții Poliției Române și cei ai Registrului Auto Român.

Cuc adăugat că va fi implementat un nou sistem de control al tahografului, iar starea de oboseală a șoferilor de TIR va fi monitorizată prin scanarea retinei.

”Luni vom forma un grup de lucru şi în regim de urgenţă voi emite un ordin de ministru prin care vom introduce dispozitive pentru scanarea retinei. Există astfel de dispozitive pe piaţă, care au ca principal scop identificarea oboselii pentru şoferii care conduc aceste tiruri şi sunt, totodată nişte dispozitive care avertizează sonor în momentul în care se depăşeşte banda pe care se deplasează TIR-ul în mod normal”, a promis Ministrul Transporturilor.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

3 măsuri care nu fac cinste Guvernului Bolojan. O mamă cu...

0
Confruntat cu deficitul uriaș lăsat în urmă de Marcel Ciolacu, Guvernul Bolojan și-a asumat luni răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale menite să...

Tăierea pensiilor speciale, misiune imposibilă pentru Guvernul Bolojan? Toate încercările de...

0
În ultimii ani, partidele politice din Parlament au încercat de mai multe ori să reformeze sistemul pensiilor speciale ori să reducă aceste pensii prin...

Prăbușirea celui mai mare partid din România. PSD, aproape de a...

0
PSD, cel mai mare partid din România, ar obține doar 13,7% din voturile românilor dacă duminica viitoare ar fi alegeri, arată un sondaj de...