Probleme la Blue Air. Compania intră în procedură de concordat preventiv

FOTO: Blue Air cele mai ieftine zboruri
FOTO: Blue Air

Blue Air anunță intrarea în procedură de concordat preventiv pentru a-și putea asigura obligațiile față de pasageri, angajați și parteneri, după ce zborurile au fost suspendate timp de 4 luni total sau parțial.

Compania transmite că procedura face parte din strategia de restructurare, după ce în perioada martie – iunie, din cauza pandemiei de coronavirus, s-a înregistrat o scădere a încasările cu 100 de milioane de euro față de nivelul estimat și planificat.

Procedura concordatului preventiv, așa cum această este definită în legislația română, este o procedură de salvgardare prin care debitorii aflați în stare de dificultate financiară (nu în insolvență!) pot ajunge la un acord formal cu creditorii lor cu privire la plata datoriilor și prin care pot asigura continuitatea și viabilitatea companiei, astfel încât această să fie capabilă să își stingă datoriile și să își continue activitatea.

Prin intrarea în procedura de concordat preventiv, Blue Air va putea asigura acoperirea cu prioritate a costurilor aferente operării zborurilor regulate începând cu 16 iulie, odată cu încheierea stării de alertă.

În contextul creat de pandemia COVID-19, întreaga industrie aviatică a avut foarte mult de suferit din cauza măsurilor de suspendare a zborurilor luate de autoritățile române și europene pe perioada stării de urgență și a restricțiilor de călătorie rămase pe perioada de alertă.

Începând cu 1 iulie, Blue Air a reluat zborurile regulate către un număr de 29 de destinații și planifică să revină la cel puțin 47 de destinații odată cu încetarea stării de alertă și cu suspendarea tuturor restricțiilor de către autoritățile statelor în care operează.

„La Blue Air, suntem hotarâți să ne onorăm toate angajamentele și să ne plătim toate datoriile.Contăm pe susținerea partenerilor noștri și pe încrederea și respectul reciproc dezvoltat de-a lungul anilor de colaborare și vom face toate demersurile necesare pentru a continua să acționăm conform celor mai înalte standarde din domeniu.

Suntem încrezători în sprijinul partenerilor, colegilor și colaboratorilor noștri – vom depăși împreună această situație dificilă pentru Blue Air și pentru întreaga industrie de aviație și turism, continuând să oferim pasagerilor noștri soluții de călătorie din ce în ce mai bune, atât că nivel al serviciilor, cât și că preț”, transmite CEO Blue Air, Oana Petrescu.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.