Primul oraș mare din țară care ar putea intra în carantină. Rată uriașă de infectare

FOTO: MMZ84/Pixabay.com
FOTO: MMZ84/Pixabay.com

Noul primar al Timișoarei, Dominic Fritz, anunță că este puțin probabil ca Timișoara să evite impunerea unei măsuri de carantină a orașului și zonei metropolitane.

„Suntem la o rată de infecție, în Timișoara, de aproape 6 la mia de locuitori, asta înseamnă că intrăm într-un scenariu de creștere exponențială. Trebuie să spun, din păcate, că este puțin probabil că vom putea evita o carantinare a orașului și de fapt a întregii zone periurbane.

Ieri, DSU a dat o comunicare ca localitățile care depășesc rata de infectare de 6 cazuri la mia de locuitori trebuie să trimită concluziile lor privind necesitatea impunerii măsurii de carantină sau justificarea pentru neinițierea carantinării.

Scopul principal trebuie să fie ca la sfârșitul lui decembrie să putem sărbători un Crăciun cât de cât normal și să salvăm cât mai multe vieți posibil.

Dacă privim cifrele în față, atunci dacă realizăm că oricum la un moment dat o să trebuiască să carantinăm zona metropolitană Timișoara. Poate e mai bine decât mai târziu, pentru că bineînțeles, cu fiecare zi ce cresc infectările este mai greu să le limităm”, a declarant Dominic Fritz.

Primarul a transmis că măsura este necesară pentru că spitalele nu mai fac față la numărul mare de infectări.

„Nu are rost să luăm măsuri doar de dragul măsurilor, trebuie să luăm măsuri eficace și despre care știm că vor și produce efecte în două săptămâni. Nu aș vrea să exclud nimic, pentru că situația e serioasă. Spitalele sunt pline, iar în alte țări aceste măsuri dure se iau în alte țări când spitalele mai au liber 20-30% capacitate pentru că se știe că durează până măsurile au efecte”, a spus Fritz.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.