Posesorii de rable abandonate ar putea fi obligați să le facă asigurări RCA

FOTO: jwvein/Pixabay.com
FOTO: jwvein/Pixabay.com

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a luat o decizie care ar putea avea un impact puternic asupra posesorilor de rable abandonate pe spațiul public și nu numai. Mai exact, magistrații au decis că atât timp cât o mașină nefuncțională nu a fost retrasă din circulație, proprietarul acesteia trebuie să aibă încheiată o asigurare obligatorie de răspundere civilă auto RCA.

Potrivit avocatnet.ro, o decizie similară a fost luată și în 2018. Toate mașinile înmatriculate trebuie să aibă asigurare RCA, chiar dacă nu mai sunt conduse sau sunt parcate pe domeniul public, în curte sau în garaj.

„Curtea a statuat că încheierea unui contract de asigurare de răspundere civilă auto este obligatorie atunci când vehiculul în cauză este înmatriculat într-un stat membru, în cazul în care acest vehicul nu a fost retras în mod legal din circulație, în conformitate cu reglementarea națională aplicabilă”, se arată în decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Curtea mai precizează că, „pentru ca un vehicul să fie exceptat de la obligația de asigurare, acesta trebuie să fie retras în mod oficial din circulație, în conformitate cu reglementarea națională aplicabilă. Astfel, deși înmatricularea unui vehicul certifică în principiu capacitatea de a circula a acestuia și, prin urmare, de a fi utilizat ca mijloc de transport, un vehicul înmatriculat poate fi, în mod obiectiv, definitiv inapt să circule din cauza stării sale tehnice defectuoase.

Constatarea acestei incapacități de a circula și cea a pierderii calității sale de „vehicul” trebuie efectuate însă în mod obiectiv. În această privință, deși radierea înmatriculării vehiculului poate constitui o astfel de constatare obiectivă, dreptul Uniunii nu prevede modul în care un vehicul poate fi retras în mod legal din circulație. Prin urmare, această retragere poate fi constatată, potrivit reglementării naționale aplicabile, în alt mod decât prin radierea înmatriculării vehiculului în cauză”.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.