AcasăSocialPesticide descoperite în mărar, salată și alte trufandale crescute în România

Pesticide descoperite în mărar, salată și alte trufandale crescute în România

-

Experții fitosanitari au analizat peste 1300 de probe de legume din România și au găsit în peste 40% dintre ele urme de substanțe periculoase, o cifră dublă față de anul anterior. Cele mai periculoase sunt mărarul, salata și roșiile.

Raportul a fost realizat în 2023 de Autoritatea Națională Fitosanitară, după ce au fost analizate probe din marile bazine legumicole din sudul țării.

Cele mai periculoase sunt mărarul și salata, 67% dintre probele luate la acestea indicând prezența pesticidelor, precum și roșiile, cu 64% din probe indicând substanțe periculoase pentru sănătate.

„28 de probe au avut reziduuri de pesticide cu valori mai mari decât limita maximă admisă (LMA), conform cu limitele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 396/2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrană de origine vegetală și animală, cu modificările și completările ulterioare.

Din numărul total de 2.989 probe analizate, 2.122 au fost probe de legume, 592 probe de fructe și 275 probe de cereale“, a transmis Autoritatea Națională Fitosanitară.

Reziduurile provin mai ales de la tratamentele cu fungicide, urmate de cele cu insecticide și regulatori de creștere. Reziduurile de pesticide pe care experții fitosanitari le-au găsit în legume sunt: azoxistrobin, ciprodinil, etefon, boscalid, acetamiprid, fluopiram, cipermetrin, fenxeamid și piraclostrobin, iar în unele cazuri, nivelul a depășit cu mult maximele admise pentru unele substanțe.

Nici fructele din jumătatea de sud a țării nu stau mai bine, din cele 592 de probe de fructe analizate în 2023, 58,9% au conținut reziduuri de pesticide. Categoriile de fructe cu procent mare de astfel de urme de substanțe sunt: gutuile, strugurii, caisele, piersicile și căpșunele.

Cei care pot da sancțiuni pentru astfel de nereguli sunt inspectorii fitosanitari din cadrul oficiilor fitosanitare județene, în urma notificării de alertă primită ca urmare a neconformității înregistrate, potrivit Autorității Fitosanitare.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce minereuri și resurse naturale are Groenlanda și de ce este...

0
După ce în primul său mandat s-a arătat interesat ca SUA să cumpere Groenlanda, Donald Trump a lansat în ultimul an tot mai multe...

Venezuela are o cincime din petrolul din lume, dar produce doar...

0
Venezuela deține o cincime din resursele dovedite de țiței din lume, însă produce puțin peste 1% din petrolul generat anual în piață la nivel...

Cine sunt cei 4 judecători CCR care boicotează ședințele curții. Legea...

0
Pentru a doua zi consecutiv, cei 4 judecători numiți la Curtea Constituțională la propunerea PSD au boicotat ședințele instituției, refuzând să participe la ședința...